Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Guvernanţii anunţă noi relaxări, deşi medicii avertizează că valul 4 va lovi şi România: ''Trebuie să fim precauți''

1 august vine cu o nouă serie de relaxări a măsurilor anti-Covid 19. Pot participa mai multe persoane la nunţi sau botezuri şi în plus se dă startul marilor festivaluri. Medicii cred însă că valul patru al pandemiei, care afectează tot mai multe ţări europene, va lovi şi România. După o lună, miercuri am ajuns din nou la peste 100 de infectări pe zi.

de Redactia Observator

la 21.07.2021 , 21:43

Nicu Bocancea, organizator evenimente: Este o nouă gură de aer în condițiile in care ultimul an și jumătate am tot programat și reprogramat o sumedenie de evenimente. Cred că și cuplurile și noi organizatorii ne bucurăm de orice relaxare, mai ales că la noi se organizează evenimente cu 3-400 de invitați. 

Chiar dacă numărul participanţilor la petreceri va fi mai mare, evenimentele se vor încheiat tot la ora două. Relaxarea din august presupune participarea unui numar mai mare de persoane la evenimentele private precum nunți sau botezuri, dar și la marile festivaluri care vor fi organizate în august și septembrie. Pe de altă parte nu toți membrii executivului ar fi de acord cu relaxarea acestor măsuri având în vedere că ne pregătim de valul 4 al pandemiei. Printre cei care nu ar fi de acord se numără chiar ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă. 

Medicii avertizează că valul 4 va lovi şi România

Vezi și

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii: În acest moment nu se impun restricții, dar trebuie să fim precauți pentru atunci când va crește incidența. 

Pe acelaşi subiect

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Vrem nu vrem, o perioadă mai grea din punct de vedere epidemiologic va veni. Nu spune nimeni că trebuie să venim cu restricții acum când totuși în România nu e o creştere importantă, dar aș alege acea variantă în care totuși să previn. 

Măsurile vor intra în vigoare peste 10 zile, deşi niciuna dintre ţintele de vaccinare propuse de Guvern nu au fost atinse. 

''Dacă lumea se vaccineaza o să fie ok.''

Însă în continuare există o reticenţă faţă de imunizare. 

''Dacă ajung să fiu obligat la serviciu să mă vaccinez nu o voi face îmi voi da demisia.''

''Să sperăm că nu vine valul 4 dacă vine o să fie mai rău.''

Florin Cîţu, premierul României: Noi avem și acum anumite praguri la care nu am renunțat. 0.5 la mie, 1 la mie, 2 la mie 4 la mie. Atunci când se ating acele praguri intră în vigoare anumite reguli la care noi n-am renunțat niciodată.

În ultima lună, în mai multe ţări europene s-a înregistrat o explozie de cazuri.  Cele mai mari creşteri au fost în Cipru, Marea Britania şi Olanda.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Guvernanţii anunţă noi relaxări, deşi medicii avertizează că valul 4 va lovi şi România: ''Trebuie să fim precauți''