Antena Meniu Search
x

Video Valul 4, supranumit valul nevaccinaţilor, va lovi în special în zonele rurale, unde numărul celor imunizaţi este mult mai mic

Valul 4, supranumit şi valul nevaccinaţilor, este mai aproape decât ne aşteptam! Supertulpina Delta va aduce noi îmbolnăviri încă din această vară şi nu la toamnă, aşa cum prevedeau iniţial autorităţile. De data aceasta cei mai afectaţi vor fi oamenii care trăiesc în zonele rurale pentru că nu s-au imunizat. În timp ce la noi buletinele zilnice încă arată un număr mic de îmbolnăviri, restul Europei se cam închide din nou.

Francesca Simionescu
de Francesca Simionescu

la 19.07.2021, 21:17

Vezi și

Valul nevaccinaţilor sau valul patru al pandemiei. Pe măsură ce noua tulpină, Delta, câştigă teren şi în România, autorităţile se pregătesc ca numărul îmbolnăvirilor să crească. . 

Ioana Mihăila, ministrul Sănătăţii: Cum ştim de anul trecut, din anul 2020, atunci când vine toamna şi se desfăşoară mai multe activităţi în interior, activităţi care au un risc mai mare de transmitere, ne aşteptăm din nou la o creştere a incidenţei, din nou, acolo unde avem populaţie multă nevaccinată mai ales. 

August ar putea fi luna de foc a pandemiei: pe de-o parte se întorc acasă românii care lucrează în străinătate, pe de altă parte vin cei care au fost în concedii în alte ţări.

Cristian Oancea, medic: Iniţial credeam că valul patru va veni în septembrie, octombrie. Dar, ţinând cont de perioada de concedii şi fluxul migraţional, ne aşteptăm la iulie-august. Din nefericire, valul 4 va lovi în persoanele nevaccinate. Iar faptul că am trecut prin boală, nu ne face imuni.

Pe acelaşi subiect

Mult mai puţine persoane imunizate în mediul rural

În acest moment avem aproximativ 5 milioane de persoane vaccinate. Diferentele între rural şi urban sunt extrem de mari. În rural, avem puţin peste 100 mii de persoane imunizate cu cel puţin o doză. Nici în oraşe dorinţa de vaccinare nu este mare. 

Între timp, tulpina Delta înroşeşte harta lumii. În Marea Britanie, cazurile cresc de la o zi la alta într-un ritm alarmant, deşi este prima ţară care a început vaccinarea. În ultimele 3 zile, peste 150.000 de oameni s-au infectat în Regat. Mulţi erau vaccinaţi. Grecia, destinaţie în care mulţi dintre noi merg în vacanţă, s-a întors pe lista galbenă, după ce, săptămâna trecută, într-o singură zi numărul de noi imbolnăviri a trecut de 3.000.

Situaţia este îngrijoratoare şi în Spania şi Portugalia, care au reintrodus o parte din restricţii în regiunile unde focarele de coronavirus au scăpat iar de sub control. Israel, ţara campioană a vaccinării, a raportat pentru prima dată în ultimele patru luni, peste 1.000 de cazuri în doar 24 de ore. Jumătate dintre bonavi erau imunizaţi cu serul Pfizer. Chiar dacă vaccinul nu oferă imunitate totală în faţa noilor tulpini, face totuşi ca formele de boală să fie mai uşoare, spun experţii. 

''Având în vedere că a venit valul 4 şi în alte ţări, e posibil să vină şi la noi, deşi nu îmi doresc.'' 

''Foarte multă lume nu mai ţine cont de absolut nimic. Şi, oricum, persoanele vaccinate la început vor trebui să facă o nouă doză.''

Dacă cei din marile oraşe se pregătesc deja de noi restricţii, pentru cei care trăiesc la ţară, nici pandemia, nici valul 4 nu există. Asta deşi ei sunt ţinta campaniei de vaccinare acum.

''Niciodată nu mă vaccinez! 

Dar ştiţi că e centru de vaccinare în localitate?

Nici măcar nu m-a interesat.''

''Mai așteptăm deocamdată, să vedem. Nu îmi e frică, dar prea din timp a fost vaccinul ăsta.''

''Nu am avut timp.'' 

Dacă incidenţa ajunge la 1,5 la mie în România, autorităţile vor obliga personalul medical nevaccinat să se testeze periodic pe propria cheltuială. Medicii şi asistentele contestă măsura. 

Ioana Mihăila, ministrul Sănătăţii: Sper ca vaccinarea să nu fie vreodată nevoie să devină obligatorie, ci să reuşim să creştem dorinţa de vaccinare şi procentul persoanelor vaccinate la un nivel de siguranţă. În acest moment nu discutăm de vaccinare obligatorie. În acest moment.

Deocamdată stăm bine. România a raportat astăzi 46 de cazuri noi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Sanatate » Valul 4, supranumit valul nevaccinaţilor, va lovi în special în zonele rurale, unde numărul celor imunizaţi este mult mai mic