Video Medicii fac echipă cu roboţii. Tehnologia care ar putea face să dispară listele de aşteptare pentru transplant
Medicina intră într-o eră revoluţionară, în care medicii ne vor trata împreună cu inginerii! Mâna chirugului va fi înlocuită de braţul robotului, care va face operaţii pe creier de la distanţă, iar listele de aşteptare pentru transplant ar putea dispărea. Cercetătorii lucrează la tehnologia care printează 3D organe umane. Iar temutele boli neuronale ar putea fi tratate cu ajutorul realităţii virtuale.
O combinaţie de tehnologii şi realitate virtuală ar putea ajuta pacienţii cu probleme de memorie. Cercetătorii speră să poată încetini degradarea celulelor creierului, care provoacă Alzheimer.
Medicii fac echipă cu roboţii
"Vrem să vedem ce combinaţie de stimuli oferă cel mai bun mod de a ne aminti lucruri cât mai vechi pentru a ne antrena memoria", spune Alexandra Sofonea, cercetător UNATC. Tot în fază de cercetare este şi printarea 3D a organelor interne. La asta lucrează echipe complexe, formate din chimişti, biologi şi ingineri.
"Putem imprima orice organ atât timp cât avem un model 3D. Un pacient are un accident, ajunge la spital, obţinem un CT sau un RMN din care noi putem să scoate un model 3D al organului pe care trebuie să îl înlocuim. E vorba de medicină personalizată", a declarat Nicoleta Trandaş, asistent universitar Politehnica.
- Aparat RMN de ultimă generaţie, pus în funcţiune la Spitalul de Copii din Timişoara. Premieră în vestul ţării
- Ziua Mondială a Diabetului. Peste 2 milioane de români diagnosticaţi. La doar 8 ani, Maria se numără printre...
- Un nou fenomen ia amploare în rândul tinerilor care se luptă cu dependenţele: Adicţiile multiple
"Oricât de bună ar fi inteligenţa artificială, medicul trebuie să îşi dea acordul şi să îşi pună parafa pe scanare. Este o meserie combinată, combin medicina cu ingeria", a precizat Teodora Ciulei, specialist de aplicaţii.
Acest aparat ajută medicul să examineze puncte-cheie ale creierului pentru a depista tumori. "Poziţionăm laserul pe diferite puncte anatomice de pe craniu. Validăm imaginile virtuale CT, RMN cu ce există în realitate. Voi înregistra celelealte puncte, tâmpla stângă, tâmpla dreaptă. Putem să diagnosticăm, luând biopsii. Există în momentul de faţă pe piaţă roboţi care pot fi controlaţi şi de la distanţă", arată Cosmin Holbănel, reprezentant medical.
Piaţa globală a tehnologiilor medicale a ajuns deja la 430 de miliarde de dolari şi se estimează că va depăşi 700 de miliarde peste trei ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰