"Ne scufundăm de tot". Scenariu sumbru, cu tot mai multe decese COVID. Un medic din Bucureşti crede că singura soluţie e să intrăm, cu toţii, în lockdown
Medicul Vasile Rădulescu din Bucureşti afirmă că este nevoie de lockdown pentru toată lumea, inclusiv pentru vaccinaţi, altfel riscăm ”să ne scufundăm de tot”. Acesta susţine că ”331 de decese nu reprezintă decât o mică parte din ce poate fi în perioada următoare”.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
”Să pronunţe cineva dintre oficiali, mai repede aşa, cuvântul magic LOCKDOWN. Pentru toată lumea. Inclusiv pentru vaccinaţi. Pentru că dacă o mai lălăim ne scufundăm de tot. Ştiu sigur că vaccinaţii nu se vor supăra, pentru că de, cei mai mulţi dintre ei au priceput în ce suntem, au suficientă empatie. De ce lockdown şi pentru ei? Pentru că nu avem timp să mai cernem între X şi Y. Presiunea e prea mare”, a scris, miercuri, pe Facebook, medicul Vasile Rădulescu din Bucureşti. Potrivit acestuia, ”la noi va merge doar cu măsuri dintre cele mai dure”. ”Îmi pare rău să tot zic asta. Doar că 331 de decese nu reprezintă decât o mică parte din ce poate fi în perioada următoare”, a mai scris medicul.
Bilanţ COVID-19 în România
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 14.744 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, din care 2.445 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 328 de persoane - inclusiv un bebeluş şi doi tineri nevaccinaţi de 18 şi 19 ani - au decedat, acesta fiind cel mai grav bilanţ zilnic de la începutul pandemiei. Au fost raportate 3 decese din septembrie. La ATI sunt internaţi 1.513 de pacienţi cu COVID-19. 400 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 23 dintre ei fiind la ATI.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰