Antena Meniu Search
x

''Nu se compară cu Covid'' De ce consideră experții OMS că variola maimuței nu e motiv de panică

În contextul răspândirii neobişnuite a variolei maimuţei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă diferite măsuri, dar nu consideră că există motive de alarmă, informează DPA.

de Redactia Observator

la 28.05.2022, 07:48

medic în laborator
''Nu se compară cu Covid'' De ce consideră experții OMS că variola maimuței nu e motiv de panică - Salvamont Poiana Brașov

''Nu este o boală în legătură cu care publicul larg ar trebui să se îngrijoreze. Nu se compară cu Covid'', a precizat experta OMS Sylvie Briand cu prilejul unui briefing destinat ţărilor membre OMS desfăşurat vineri în Geneva.

Citește și: Ce e recomandat să știi despre COVID-19 acum. Care sunt cele mai recente informații

Cu toate acestea, ţările ar trebui să raporteze rapid infectările şi să-i izoleze pe cei afectaţi. OMS estimează că majoritatea cazurilor vor fi uşoare. Cu toate acestea, femeile însărcinate, copiii şi persoanele cu un sistem imunitar slăbit prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta o infecţie severă.

''Avem o fereastră de oportunitate pentru a stopa transmiterea acum'', a spus Briand. Este neclar însă cât de mari sunt stocurile de vaccinuri împotriva variolei, care ar trebui totodată să fie eficiente şi împotriva variolei maimuţei, a spus ea.

Pe acelaşi subiect

OMS estimează că numărul cazurilor de variolă a maimuței va continua să crească. Cazuri de variola maimuţei au fost depistate până acum în peste 20 de ţări, a mai precizat organizaţia, potrivit AGERPRES.

''În acest moment, nu ştim dacă vedem doar vârful aisbergului'', a spus Briand. Până în prezent, nu există dovezi clare în ceea ce priveşte cauza evoluţiei actuale a focarului. 

Variola maimuţei: UE va cumpăra vaccinuri împotriva virusului. Câte doze a cerut România

Uniunea Europeană pregăteşte achiziţii în grup de vaccinuri şi tratamente împotriva variolei maimuţei (monkeypox), anunţă Comisia Europeană, precizând că ”procedurile exacte” de procurare ”urmează să fie stabilite împreună cu statele membre în zilele următoare”, relatează AFP. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că fiecare stat membru al UE va primi o cantitate de vaccin împotriva variolei, iar România a solicitat iniţial 1.000 de doze din acest vaccin.

Organismul european Health Emergency Response Authority (HERA) ”cooperează cu statele membre şi producătorii pentru a procura vaccinuri şi tratamente împotriva varilei maimuţei”, a anunţat Stefan De Keersmaecker, un purtător de cuvânt al CE însărcinat cu probleme de sănătate. ”Procedurile exacte vor fi stabilite cu statele membre în zilele următoare”, a precizat el.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Sanatate » ''Nu se compară cu Covid'' De ce consideră experții OMS că variola maimuței nu e motiv de panică