Antena Meniu Search
x

Curs valutar

OMS e la un pas să declare sfârşitul pandemiei de COVID-19. Când ar putea face anunţul

Experţii internaţionali au început, vineri, discuţiile referitoare la posibilitatea ridicării urgenţei de sănătate publică de interes internaţional asociată COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmând să anunţe o decizie cel mai devreme luni, transmite agenţia DPA care citează surse din cadrul OMS.

de Redactia Observator

la 27.01.2023 , 18:56

Pandemia de coronavirus ajunge la final? Pandemia de coronavirus ajunge la final? - Profimedia

Reuniunea online a comitetului de urgenţă privind reglementările în domeniul sanitar la nivel internaţional referitoare la COVID-19 s-a concentrat iniţial asupra celor mai recente date despre pandemie, discuţiile fiind urmate de dezbatere, potrivit unei purtătoare de cuvânt a OMS, citată de Agerpres. Se aşteaptă ca discuţiile să se încheie vineri seara, cel mai devreme. Comitetul urmează apoi să îl informeze pe directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care ar trebui să ia o decizie independentă în favoarea sau împotriva ridicării stării de urgenţă actuale.

Pandemia de COVID-19: OMS ar putea face luni un anunţ important

La începutul acestei săptămâni, directorul OMS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea în continuare a ratelor de deces raportate săptămânal asociate COVID-19. De la începutul lunii decembrie, peste 170.000 de persoane din întreaga lume au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, potrivit datelor OMS. Sunt disponibile, însă, numeroase instrumente eficiente împotriva virusului, inclusiv vaccinuri, medicamente, măşti sau măsuri de distanţare socială, potrivit OMS.

Articolul continuă după reclamă

Starea de urgenţă reprezintă cel mai înalt nivel de alertă pe care îl poate declara OMS. Măsura este luată în cazul ameninţărilor, astfel încât guvernele şi publicul să fie alertat şi să poate face pregătiri. Nici declararea stării de urgenţă, nici ridicarea acesteia - oficial Urgenţă de Sănătate Publică la Nivel Internaţional (PHEIC) - nu are consecinţe imediate. Fiecare ţară decide modul în care este gestionată criza la nivel naţional. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » OMS e la un pas să declare sfârşitul pandemiei de COVID-19. Când ar putea face anunţul