(P) Sănătatea, prioritară pentru români în 2020. Abonamentele medicale la Regina Maria au înregistrat o creștere de 30%
În 2020, sănătatea a fost o prioritate pentru români. Pe fondul pandemiei, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a înregistrat o creștere pe segmentul de abonamente medicale corporate și individuale atât ca număr, cât și ca valoare.
- Adolescentă de 15 ani, snopită în bătaie de un tânăr de 21 de ani, la un majorat. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- În ce domenii se înființează cele mai multe afaceri în România. Ramura care domină printre antreprenori
Anul 2020 a demonstrat din nou cât de important este sistemul de sănătate în ecosistemul oricărei societăți. Pandemia a generat o schimbare de viziune în modul în care companiile, dar și persoanele fizice aleg să își protejeze sănătatea, acordând un interes crescut pachetelor medicale de prevenție.
Companiile au investit semnificativ în sănătatea angajaților, cu atât mai mult cu cât majoritatea abonamentelor medicale includ și investigațiile necesare în evaluarea și monitorizarea post-infecție COVID-19. Astfel, în 2020, cu 50% mai mulți abonați corporate au beneficiat de abonamente mai cuprinzătoare și cu mai multe servicii incluse, în comparație cu anul anterior. La rândul lor, abonații au achiziționat prin intermediul magazinului online REGINA MARIA pachete superioare pentru membrii de familie – peste 50% dintre toate abonamentele cumpărate de la lansarea platformei de e-commerce și până în prezent.
Peste 80% dintre pachetele de beneficii medicale au fost de tip medium-premium
Interesul crescut pentru sănătate s-a păstrat și în cazul companiilor mici și mijlocii (IMM) din portofoliul REGINA MARIA, în pofida contextului generat de pandemie. Peste 80% dintre pachetele de beneficii medicale achiziționate de aceste companii pentru angajații lor au fost abonamente de tip medium – premium.
În cazul abonaților individuali (adulți și copii), interesul pentru abonamente a generat o creștere de 22% a acestui segment, comparativ cu 2019. Mai mult, și aici predomină pachetele premium, peste 38% dintre abonamentele achiziționate în 2020 fiind complexe, cu cele mai multe servicii și investigații incluse gratuit, și cu acces la toți medicii din Rețea.
„De 25 de ani, oferim soluții medicale personalizate atât pentru marile companii, business-urile antreprenoriale, cât și pentru persoanele fizice. Ultimii ani ne-au arătat că prevenția și grija pentru sănătate au devenit o prioritate pentru toate aceste categorii, tendință accentuată acum și de pandemie, dar care estimăm că se va menține și după depășirea contextului actual. Abonații au înțeles cât de important este să ai un abonament cu servicii multiple și complexe, care îți permite să mergi la medic ori de câte ori este necesar. În plus, peste 95% dintre abonamentele noastre acoperă și investigațiile recomandate în monitorizarea pacienților post-COVID. Pe lângă serviciile medicale oferite, un abonament REGINA MARIA înseamnă și o experiență digitală completă. Totul se poate întâmpla online: de la cumpărarea abonamentului dorit prin magazinul online, efectuarea programărilor direct de pe mobil, inclusiv cele de medicina muncii, consultația în sine – care poate fi online sau offline și plata serviciilor.”, declară Andreea Minuță, Director Divizie Abonamente Rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
Conform statisticilor REGINA MARIA, abonații din companii merg la medic de două ori mai des decât pacienții care nu dețin un abonament, iar frecvența crește și mai mult în cazul abonaților individuali.
Regina Maria, portofoliu de peste 640.000 de abonamente medicale
La nivel național, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA gestionează un portofoliu de peste 640.000 de abonamente medicale, județele cu cei mai mulți abonați fiind: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Dolj, Iași, Mureș, Constanța și Bacău.
Portofoliul REGINA MARIA cuprinde peste 6.000 de companii, din industrii precum: IT & Telecom, auto, finanțe, asigurări, retail și FMCG, transport, servicii tehnice și administrative sau manufactură.
Serviciile medicale axate pe prevenție sunt dublate de suport și de inovații pentru abonați. Dezvoltat în timp record la începutul pandemiei, serviciul de telemedicină Clinica Virtuală le oferă abonaților posibilitatea de a beneficia de consultații medicale de acasă, oferind cea mai apropiată alternativă de cea clasică. Clinica Virtuală este o soluție și pentru abonații care au o suspiciune de infecție cu virusul SARS-CoV-2, aceștia fiind puși în legătură în cel mai scurt timp cu un medic de familie. În același timp, peste 95% dintre abonamentele REGINA MARIA includ servicii și investigații pentru pacienții care au trecut prin infecția cu COVID-19, care au dezvoltat complicații pe termen lung ca urmare a bolii sau a efectelor tratamentelor administrate.
Rețeaua a făcut eforturi considerabile pentru a fi alături de partenerii săi, sprijinind demersurile companiilor de a-și proteja angajații împotriva infecției COVID-19, prin organizarea de webinarii și workshopuri pentru abonați, creșterea capacității de testare și a numărului de laboratoare în care se efectuează testele de biologie moleculară RT-PCR, dar și prin campanii de testare la sediul organizațiilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰