Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pachet de prevenție și mai multă asistenţă medicală la domiciliu. Tipurile de consultaţii şi cine va beneficia de ele

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sanatate a anunţat ieri un nou contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale.

de Andreea Petrescu

la 30.06.2021 , 08:44

Este vorba în primul rând despre asigurarea unui pachet de prevenţie pentru adulţii cu vârsta de peste 40 de ani. Este vorba de până la trei consultaţii pentru evaluarea riscului, intervenţie, dar şi monitorizare. Tot de la 1 iulie este vorba despre mai multe consultaţii la domiciliu, mai exact o consultaţie pe lună pentru persoanele cu boli cronice, în condiţiile în care acestea beneficiau până acum de patru astfel de consultaţii într-un an de zile. 

Tot de atunci, medicii de familie pot acorda servicii suplimentare - spirometrie, EKG, măsurarea tensiunii arteriale timp de 24 de ore, dar şi măsurarea indicelului glenză - braţ. De asemenea, o consultaţie la domiciliu pentru femeile care tocmai au născut, la patru săptămâni de la naştere. Mai regăsim şi consultaţii de la distanţă, dar şi consultaţii post-Covid. Specialiştii pot recomanda pentru aceste persoane şedinţe la psiholog, la fizioterapeut sau consiliere prin telefon. 

Vezi și
Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Pachet de prevenție și mai multă asistenţă medicală la domiciliu. Tipurile de consultaţii şi cine va beneficia de ele