Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rafila: "Este nevoie urgentă ca majoritatea spitalelor să primească pacienţi cu SARS-CoV-2"

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a precizat că sistemul medical este supraaglomerat şi este foarte important ca în perioada următoare majoritatea spitalelor să primească pacienţi cu Covid.

de Cristian Ionescu

la 15.11.2020 , 22:40

Alexandru Rafila spune că sistemul medical este deja foarte solicitat şi este nevoie ca toate spitalele să preia pacienţi cu Covid - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta
  • Medicul este de părere că majoritatea spitalelor ar trebui să primească pacienţi cu Covid
  • El spune că spitalele dedicate Covid nu mai fac faţă fluxului de pacienţi

Alexandru Rafila: "În primul rând eu cred că sistemul e foarte expus în momentul de faţă, fiindcă această presiune pe care nu pune cineva, dar pacienţii care se prezintă la spital trebuie trataţi, vă daţi seama că orice sistem are o limită. În condiţii de criză, de război, pentru că se poate spune că e un război cu această boală, măsurile sunt excepţionale. În ceea ce priveşte procedurile, dacă au fost îndeplinite sau nu, ele trebuie respectate categoric. Am fost în Bacău şi acolo au avut ideea de a coordona activitatea pentru ca fiecare spital să primească pacienţi COVID, sigur pe circuite separate. Dar lucrul acesta trebuie făcut de urgenţă pentru că la cât de supraaglomerat e sistemul, ori se întâmplă ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, ori ajungem la supraaglomerare mai mare. Să se poată amenaja zone suplimentare care pot să funcţioneze şi să fie la dispoziţia acestor pacienţi. Lucrul acesta trebuie făcut cât mai repede, sperăm să se stabilizeze numărul de cazuri, tot la 10.000 pe zi înseamnă că sunt foarte multe persoane internate, iar spitalele nu mai fac faţă la fluxul acesta mare de pacienţi"

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Sănătate » Rafila: "Este nevoie urgentă ca majoritatea spitalelor să primească pacienţi cu SARS-CoV-2"