Răzvan Cherecheş, expert în sănătate publică, semnal de alarmă cu privire la măsurile de relaxare: E ca şi cum ai da studenţilor 10 la test, chiar dacă nu au învăţat
Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheş, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a criticat strategia de relaxare anunţată de Klaus Iohannis, joi, care prevede renunţarea la masca de protecţie în exterior pentru toată lumea, începând din 15 mai.
Răzvan Cherecheș, fostul consilier onorific al ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu, a explicat în două postări pe pagina de Facebook că "renunţarea la măşti în exterior pentru toată lumea" este o măsură incorectă.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema pandemiei, că din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior, cu unele excepţii şi se elimină restricţiile de circulaţie de noapte, precum şi restricţiile referitoare la programul magazinelor. Şeful statului a precizat că vom avea o relaxare pas cu pas şi că a fost întocmit un calendar până la 1 septembrie, după care va fi făcută o nouă evaluare.
Răzvan Cherecheş atrage însă atenţia că relaxarea purtării măştii pentru toţi românii va duce la scăderea ritmului de vaccinare. "Dacă le dai studenţilor un test şi le dai 10 tuturor, indiferent dacă au învăţat 10 ore sau nu au învăţat deloc, nimeni nu va mai învăţa nimic pentru testul următor", a scris Răzvan Cherecheş.
Relaxarea trebuia să vină cu beneficii pentru vaccinaţi
Expertul în sănătate publică spune că modelul american, unde renunţarea la măşti s-a făcut pentru cei vaccinaţi, este cel corect, doar că "liderii noştri nu au curajul şi responsabilitatea să ia deciziile corecte, sunt prea preocupaţi să nu supere oamenii". "Relaxarea regulilor doar pentru cei vaccinaţi ar fi dus la confirmarea comportamentului responsabil (vaccinarea) şi i-ar fi stimulat pe restul să se vaccineze", a mai spus Cherecheş.
Acesta a revenit într-o postare ulterioară cu noi clarificări. El a spus că nu este împotriva renunţării la măştile de protecţie, ci problema constă în faptul că nu s-au luat şi alte măsuri care să încurajeze vaccinarea.
"Este foarte bine că se renunţă la măştile în spaţiile deschise (cu excepția spațiilor deschise aglomerate, nu există dovezi care să arate transmitere semnificativă în exterior). Persoanele vaccinate ar trebui să poată renunța la măști și în spațiile interioare (evenimente, spectacole, săli de sport, ...) - vedeți decizia CDC în SUA. Relaxarea actuală este oportună și corectă - problema este că nu se oferă facilități suplimentare persoanelor vaccinate, care să mențină rimtul de vaccinare și să ne protejeze de restricțiile posibile din toamnă datorită valului 4", a mai spus Cherecheş.
Măsuri de relaxare anunţate de Klaus Iohannis
Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind relaxarea din 15 mai a contrazis tot ce au anunţat ceilalţi oficiali în timpul zilei.
Prefectul Capitalei pare că nu ştia ce ne aşteaptă în weekend. Mai mult, a decis ca orarul restaurantelor să fie 5-21, asta deşi chiar de ieri intrase în vigoare o hotărâre ce prevede că restaurantele pot fi deschise între orele 6 şi 22.
Conform preşedintelui, prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai. ”Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii, desigur. Rămân excepţiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi pieţele, târgurile sau staţiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spaţiile din interior. Deci, prima măsură, în aer liber se renunţă la această mască. A doua măsuri care intră imediat în vigoare este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi simultan se elimină orice restricţii asupra programului agenţilor comerciali. Deci, magazinele vor reveni la programul normal pe care l-au avut”, a explicat Iohannis.
Potrivit preşedintelui, activităţile în aer liber vor fi posibile cu spectatori, cu 25% din locuri ocupate. „Tot din acest weekend pot să vă dau câteva exemple. Activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, deci cu spectatori. În interior vom avea, de asemenea, câteva relaxări care încep majoritatea din 1 iunie, când va creşte capacitatea de cazare, va creşte capacitatea de servire în restaurante şi aşa mai departe. Sunt foarte multe măsuri, ele vor fi prelucrate de Comitetul Naţional şi vor fi toate aduse la cunoştinţa publicului. Câteva detalii - avem, bunăoară: nunţi, botezuri, mese festive unde pot participa în exterior, deci în aer liber, începând cu 1 iunie maximum 70 de persoane; nunţi, botezuri, mese festive în interior maximum 50 de persoane de la 1 iunie. De la 1 iulie numărul creşte, de la 1 august numărul creşte. Dar, şi aici este foarte important, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. Deci, mai concret, dacă, pe 15 iulie, cineva doreşte să organizeze o nuntă într-un spaţiu închis, în interior, şi garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi nu se mai aplică restricţionarea la un număr de - ar fi atunci - 70 de persoane. Similar, la exemplul sălile de sport, numărul de participanţi este restricţionat, însă dacă organizatorul, managerul sălii de sport, garantează că toate persoanele care intră sunt vaccinate, numărul de participanţi poate să crească. Aceste măsuri sunt gândite, pe de o parte, să ne protejeze, pe de altă parte, să ne reluăm cât de mult viaţa normală şi, evident, încurajează vaccinarea”, a explicat şeful statului.
El a vorbit şi despre obiectivele de vaccinare. ”Dacă vrem să ieşim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm! Nu este altă cale de a finaliza această pandemie cu succes. Pentru asta, în şedinţa de astăzi am stabilit nişte ţinte de vaccinare. Aş spicui dintr-un tabel. Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate”, a anunţat Iohannis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰