Medicul Sidonia Susanu a făcut o nouă minune: i-a replantat piciorul elevului de 15 ani lovit de tren
O nouă minune a doctorilor din Iaşi. Medicul Sidonia Susanu, care a reuşit să-i replanteze Alexiei ambele braţe, o operaţie unică în Europa, a reuşit să îi replanteze piciorul băiatului lovit de tren la Vatra Dornei.
Tânărul Cristian este elev în clasa a noua la liceul din Vatra Dornei, iar pe pagina de Facebook a instituției de învățământ se face apel la donarea de sânge.
Joi, un autocar cu 50 de locuri îi va transporta pe cei care pot dona sânge la Suceava, pentru recoltare.
Pe lânga operația de replantare a piciorului amputat, care a fost un succes, pe băiat îl așteapta alte numeroase intervenții medicale în perioada următoare.
Băiatul lovit de tren la Vatra Dornei, operat timp de 13 ore
- Alexia, copila cu braţele frânte în tragedia din Paşcani, are amnezie: ''Nu îşi aminteşte nimic din momentul...
- "Doamna doctor, ar trebui să beţi o gură de apă" Mărturia emoționantă a unui medic care a participat la...
- "Miracolul este că a ajuns vie". 80 de medici au muncit 20 de ore pentru a-i salva brațele Alexiei. A primit o...
După o intervenţie care a durat 13 ore, medicii de la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi au reuşit să îl salveze pe băiatul care a fost lovit de tren în apropierea Gării Vatra Dornei, dar au fost nevoiţi să îi scoată splina şi au reuşit să îi replanteze piciorul.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii "Sf.Maria" din Iaşi, dr Solange Tamara Roşu, a declarat presei că acum băiatul se află la terapie intensivă, sub supraveghere continuă de specialitate.
"În timpul intervenţiei s-a făcut osteosinteza gambei stângi şi i-au reimplantat gamba stângă. De asemenea, a suferit o intervenţie de splenectomie. Funcţiile vitale şi plasmafereza au fost menţinute şi realizate de echipa ATI", a explicat dr. Solange Tamara Roşu.
Reamintim că în cursul zilei de marţi un băiat în vârstă de 15 ani a fost transferat cu elicopterul SMURD, la Spitalul pentru Copii "Sf. Maria" din Iaşi, după ce a suferit o amputaţie de picior în timp ce a fost lovit de un tren în apropierea staţiei CF Vatra Dornei Băi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰