Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei medici infectați cu noul coronavirus au fugit din spitalul în care erau internați

Situație incredibilă în cel mai mare spital din Gorj: trei medici infectați cu Sars-Cov2 au fugit din spitalul din Târgu Jiu, joi noapte. Colegii au alertat poliţia care a pornit pe urmele lor.

de Diana Speretoiu

la 30.10.2020 , 21:26

  • Trei cadre medicale au fugit dintr-un spital din Târgu Jiu, deși erau infectate cu coronavirus
  • 30 de angajaţi ai unității medicale s-au infectat în ultimele zile

Inspectorii sanitari au descins neanunţaţi în toiul nopţii la spital. Surpriză, trei paturi erau goale. Pacienţii care lipseau sunt chiar medici.

Dumitru Vienescu, directorul spitalului: Au constatat că trei medici din secția de boli infecțioase nu sunt prezenţi, cu toate că apar internaţi în cadrul secţiei de boli infecţioase.

Cele trei cadre medicale lucrează în spitale, la terapie intensivă şi la gastroenterologie. Au decis să se trateze de acasă, dar au vrut şi să-şi păstreze patul în spital, în caz că starea li s-ar fi agravat.

Vezi și

Narcis Stoian, director Direcția de Sănătate Publică Gorj: Este un gest iresponsabil, datorită faptului că la nivel de ţară ştiţi bine cazurile cresc în fiecare zi.  Este o lipsă acută de locuri în spitale şi alţii chiar poate aşteaptă o zi, două, până găsesc un loc să se interneze într-o secţie de boli infecţioase, iar noi să avem paturi ocupate fictiv.

Una dintre femei susţine că nu a plecat nicio clipă din unitatea medicală.

Rodica Dîrnu, medic ATI: Sunt numai invenţii, da? Suntem în spital şi facem tratament. 

Poliţiştii le contrazic. Le-au găsit acasă, le-au făcut dosar penal şi le-au internat cu forţa.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Poliție Județeană Gorj: Acestea au fost identificate de poliţişti la scurt timp aflându-se la domiciliu şi au fost reinternate la secţia de unde plecaseră. 

Şi spitalul face verificări. O anchetă a fost deschisă în acest caz. 

30 de angajaţi s-au infectat în ultimele zile. Între ei, zece sunt medici şi 12 asistente. Cel mai mare focar este la secţia de terapie intensivă.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sănătate » Trei medici infectați cu noul coronavirus au fugit din spitalul în care erau internați