Antena Meniu Search
x

Valeriu Gheorghiță: În celelalte țări, oamenii sunt obişnuiţi să se vaccineze. Ne-am dori să ajungem în prima parte a anului următor la o acoperire vaccinală de 70%

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, şi-a manifestat speranţa, miercuri, ca în prima parte a anului următor să se ajungă la o rată de acoperire vaccinală anti-COVID-19 de "cel puţin 70%".

de Redactia Observator

la 20.10.2021, 13:43

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare - Hepta

"Ne-am dori ca în prima parte a anului următor, ideal în primul trimestru, să ajungem să avem o rată de acoperire vaccinală la cel puţin 70%. (...) A eşuat societatea în general, ţinând cont de faptul că ne-am lăsat induşi în eroare şi păcăliţi de aceste teorii conspiraţioniste de dezinformare, de oameni care au apărut de nicăieri şi transmit informaţii din surse obscure, informaţii nevalidate ştiinţific, însă am ales să credem aceste persoane, în loc să ne uităm totuşi la ceea ce spun experţii, la datele reale, la datele ştiinţifice. Inclusiv din România, săptămânal, se transmit aceste rapoarte, aceste analize care ne arată că, în momentul de faţă, din toate cazurile care, din păcate, pierd lupta cu maladia COVID-19, peste 92% sunt persoane nevaccinate", a afirmat medicul Valeriu Gheorghiță, potrivit Agerpres.

El a subliniat că riscul de deces scade cu cel puţin 60% încă de la administrarea primei doze de vaccin.

"Vaccinarea în celelalte ţări este privită ca un gest de normalitate. Oamenii sunt obişnuiţi să se vaccineze, asta fac de ani de zile şi nu a fost nimic ieşit din comun că astăzi este important să te vaccineze ca să controlezi consecinţele unei maladii extrem de crunte, care în momentul de faţă ucide în fiecare zi sute de oameni. (...) Încă de la prima doză administrată, undeva după 10-14 zile, riscul de decese scade cu cel puţin 60%", a arătat Valeriu Gheorghiţă.

Marți, România a înregistrat un record negru, absolut, privind cazurile Covid. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru marţi, 19 octombrie 2021, că au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, şi 574 de decese.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Sanatate » Valeriu Gheorghiță: În celelalte țări, oamenii sunt obişnuiţi să se vaccineze. Ne-am dori să ajungem în prima parte a anului următor la o acoperire vaccinală de 70%