Video Adoptată în SUA, Marissa şi-a regăsit familia şi a cunoscut iubirea: Locul ăsta mă face să-mi vreau o familie
Seria materialelor despre copii adoptaţi, sistemul de protecţie din România, familii regăsite, se încheie astăzi cu un reportaj care ne face să credem că totul are un scop mai presus de noi. Unul dintre personajele pe care le-am prezentat în această campanie, Marissa Gonzalez, adoptată în anii ‘90 din România tocmai în Miami, şi-a găsit fraţii din România după ce şi-a spus povestea la Observator. Familia ei a recunoscut-o şi a contactat-o, iar acum tânăra îi va întâlni pentru prima dată. Pentru că, da, s-a întors în România şi are de gând să rămână. Cu atât mai mult cu cât aici, în România, şi-a găsit, de câteva luni, şi marea dragoste. Iar acum i se pare că totul i-a fost Scris în ADN.
La finalul lunii martie, fata blondă cu ochii albaştri ca Oceanul ne spunea din Miami, acolo unde a trăit visul american timp de trei decenii, că, de fapt, se simte şi este mândră că e româncă.
"Sunt româncă, în primul rând, şi e ceva de care întotdeauna voi fi mândră", spunea Marissa Gonzalez.
Cum şi-a regăsit familia din România
Nu ştia foarte multe atunci despre familia biologică de aici. Părinţii ei adoptivi i-au spus doar de ceilalţi trei fraţi adoptaţi în State. Dar viaţa ei s-a schimbat de la momentul interviului.
"Familia mea biologică m-a găsit datorită interviului. M-au contactat şi plănuiesc să-i întâlnesc. O să mă întorc la Bârlad. Sora mea, care mă ţine în braţe în una din poze, mi-a spus: aia sunt eu. Apoi m-a contactat", a povestit tânăra.
A trecut de atunci prin toate stările. Simţea pe zi ce trece că viaţa ei nu va mai fi niciodată la fel.
"Este foarte mult de procesat. Am avut multe zile emoţionale când simţeam că vreau să plâng sau să fiu fericită, sunt în toate părţile. S-a întâmplat totul atât de repede şi mă uit la asta ca şi cum universul a deschis această uşă pentru mine şi trebuie să trec prin ea", a adăugat Marissa.
Aşa că a luat primul avion spre România şi nici că ar mai vrea să plece de aici.
"Iubesc atât de mult această ţară, mă simt în siguranţă aici, oamenii... Este foarte relaxant. Mă simt foarte confortabil, simt că m-am întors înapoi acasă, spre rădăcini, spre cine sunt, ceea ce n-am simţit niciodată în Statele Unite".
Planurile Marissei de viitor
Marissa e în curs de a obţine paşaportul românesc, dar s-a confruntat deja şi cu partea neplăcută a României.
"Autorităţile mi-au pierdut actele de identitate. Am venit în martie, mi-au spus: 30 de zile. Acum sunt aici şi le-au pierdut", a precizat tânăra.
Lucrurile se vor rezolva, dar va dura puţin mai mult, i-au transmis instituţiile. Marissa îşi prelungea oricum vizita, pentru că: "Am întâlnit pe cineva şi sunt cam fericită vrem să vedem dacă funcţionează şi da, am întâlnit încă un român".
Marissa plănuieşte să-şi construiască aici o familie şi i se pare acum că totul i-a fost Scris în ADN.
"Locul ăsta mă face să-mi doresc o familie. De fiecare dată când vin în România văd familii, văd copii. Acasă nu simţeam asta, dar aici simt. Interviul cu tine, familia mea care m-a contactat, eu venind aici, sunt foarte binecuvântată şi vreau să fac ceva bun cu asta", a transmis Marissa.
După ce se va stabili acasă, în România, Marissa vrea să dea cumva înapoi toate binecuvântările pe care le-a primit ea de la viaţă. Se va implica, aşadar, în cauze umanitare din România, care includ inclusiv ajutorul pentru cei care au fost adoptaţi şi vor să-şi întâlnească familiile biologice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰