13 octombrie, Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Marţi, 13 octombrie 2026, sunt prăznuiţi Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica, sfinţi cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
Sfântul Mucenic Carp a fost episcopul Tiatirei, iar Sfântul Papil a fost diaconul său. Conform crestinortodox.ro, ei au pătimit în locul naşterii lor - Cetatea Pergam, în vremea Împăratului Decius şi a proconsulului Valerius. Au fost legaţi şi târâţi de cai, însă un înger al Domnului le-a vindecat rănile.
Agatodor, servitorul lui Carp, a mărturisit că şi el este creştin şi a fost supus torturii. Carp, Papil şi Agatodor au fost legaţi din nou şi târâţi de cai. Sfântul Carp a fost atât de rău bătut încât tot trupul îi era o rană. Cu toate acestea, el zâmbea, mărturisind că face acest lucru pentru că a văzut cerurile deshise şi pe Domnul şezând pe tron, înconjurat de heruvimi şi serafimi.
Sfântul Papil, deşi era supus chinurilor, a vindecat un orb, minune care i-a făcut pe mulţi să primească credinţa în Hristos.
Au fost aruncaţi la fiare, dar au ieşit nevătămaţi. Apoi au fost puşi într-un cuptor de foc. În flăcări a sărit şi Agatonica, sora Sfântului Carp, însă focul nu s-a atins de ei. După alte chinuri, au fost decapitaţi cu sabia.
