Antena Meniu Search
x

Curs valutar

3 decembrie, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Marţi, 3 decembrie 2024, este prăznuit Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

de Redactia Observator

la 02.12.2024 , 08:13

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica este prăznuit pe 3 decembrie Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica este prăznuit pe 3 decembrie - doxologia.ro

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliştea Sibiului. Conform crestinortodox.ro, la vârsta de 19 ani ajunge în Ţara Românească şi intră în slujba mitropolitului grec Roşca, arhiereu aflat în Bucureşti. 

În anul 1750 ajunge împreună cu acest arhiereu la Athos. Primeşte treapta diaconiei în Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, ajunge ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareţ pe atunci al Mănăstirii Vatoped. 

În anul 1763 îl însoţeşte pe marele stareţ în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 - din pricina ocupaţiei austriece instaurată asupra Bucovinei - se mută împreună cu părintele său duhovnicesc şi cu alţi monahi la Mănăstirea Secu. 

Articolul continuă după reclamă

După o altă perioadă de patru ani petrecută la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu şi la Neamţ (aici fiind stareţ Paisie Velicicovschi), apoi trece în Ţara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. 

Pe acelaşi subiect

Este convins de Mitropolitul Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viaţa în schitul Cernica, aflat în totală părăsire de vreo trei decenii, astfel că orânduieşte aici o mănăstire cu aleasă viaţă de obşte după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor paisiene din Moldova. A refăcut vatra monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.

Conform sursei amintite, roadele cârmuirii sale la Cernica au făcut ca, în 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă şi Mănăstirea Căldăruşani, conducându-le efectiv pe amândouă din aprilie 1794 şi până la moartea sa, în decembrie 1806, locuind, pe rând, în fiecare dintre ele şi aşezând egumeni (stareţi) care să le poarte de grijă, mai ales când el era plecat dintr-o mănăstire într-alta. În ambele mănăstiri a rânduit viaţa monahală după tradiţia athonito-paisiană. A trecut la cele veşnice la 3 decembrie 1806 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20-21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei privind canonizarea Cuviosului Stareţ Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica şi Căldăruşani (având ziua de sărbătorire 3 decembrie).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Ştiri sociale » 3 decembrie, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox