Antena Meniu Search
x

Curs valutar

5 iulie, Sfântul Atanasie de la Aton. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Sâmbătă, 5 iulie, este prăznuit Sfântul Atanasie de la Aton, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

de Redactia Observator

la 04.07.2025 , 11:09

Sfântul Atanasie de la Aton este prăznuit pe 5 iulie Sfântul Atanasie de la Aton este prăznuit pe 5 iulie - doxologia.ro

Sfântul Atanasie s-a născut în Trapezunt, din părinţi creştini. Conform crestinortodox.ro, rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofiţer. Pe când era copil, îşi conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peşteri şi juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, căci mai târziu avea să ajungă stareţ. După ce şi-a desăvârşit educaţia, a intrat în monahism.

La rugămintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfântul Atanasie va ridica o biserică închintă Sfintei Fecioare Maria. Când participă la masă cu fraţii din mănăstire, îşi împărţea partea lui în aşa fel încât, fără ca cineva să îşi dea seama, el nu mânca mai nimic în afara anafurei împărţite după Sfânta Liturghie. Plin de Dumnezeiescul har, Atanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos în chip minunat apa dintr-o stâncă şi i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareţa Lavrei.

Trecerea sa la cele veşnice i-a fost descoperită de Dumnezeu. Înainte de a inspecta lucrările de extindere a bisericii, Sfântul Atanasie şi-a îmbrăcat hainele de sărbătoare. În momentul în care urca pe schele, se prăbuşeşte cupola bisericii atât peste Sfântul Atanasie, cât şi peste ceilalţi fraţi care lucrau la zidurile bisericii. Deşi cupola a căzut peste el, trupul său a rămas nevătămat, neavând decât o rană la picior. Din această rană a curs atunci sânge, care a fost luat de fraţi cu grabă şi cu care s-au făcut multe vindecări. După trecerea sa la cele veşnice, Sfântul Atanasie s-a înfăţişat de mai multe ori înaintea fraţilor lui, uneori ca să-i mângâie şi să-i întărească, iar alteori ca să-i certe.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri sociale » 5 iulie, Sfântul Atanasie de la Aton. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox