Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A apărut cartoful mov ce poate aduce câştiguri de 250.000 de euro!

Un agricultor din Piatra Neamţ a reuşit să aclimatizeze una dintre cele mai profitabile culturi, cartoful mov

de Redactia Observator

la 17.03.2014 , 15:02

Originari din Peru, cartofii mov sunt printre cei mai sănătoşi din lume, astfel că Gabi Sandu s-a gândit să îi cultive. Anul trecut, şi-a vândut extrem de repede toată recolta pe piaţa din Italia. 

"Am început cu patru soiuri, din care doar două au rezistat şi am reuşit să le aclimatizez. În Peru, cultivarea cartofilor mov se face la altitudini de 3.000 de metri, planta fiind rezistentă la secetă şi mană. Este sensibilă, însă, la fel ca şi cartoful obişnuit, la gândacul de Colorado", a spus Sandu pentru agrointel.ro. 

Sandu creşte acum cartofi pe 6.000 de metri pătraţi. La fiecare mie de metri pătraţi este nevoie de 350 kg de sămânţă, astfel că la un hectar e nevoie de 3.500 de kg. 

Articolul continuă după reclamă

Un kg de sămânţă costă 30 de lei, astfel că toate costurile ajung la 23.000 de euro. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » A apărut cartoful mov ce poate aduce câştiguri de 250.000 de euro!