Afaceriștii români se tem că urmează o recesiune care ar putea băga multe firme în faliment
Pandemia de coronavirus a îngenuncheat multe companii româneşti. Unele şi-au închis porţile. Altele, ca să supravieţuiescă, au recurs la restructurări masive. Şi chiar şi aşa se tem de ce e mai rău. Mai mult de jumătate dintre acestea prevăd o recesiune de proporții istorice. La fel se întâmplă şi în restul Europei.
- 300.000 de firme din România sunt în pericol de a intra în faliment.
Afaceri de cartier ori mari corporaţii, toate au avut de suferit în pandemia de coronavirus. Mircea Neagu administrează de trei ani o florărie în Bucureşti. Începutul anului arăta promiţător.
Mircea Neagu, administrator florărie: Planul era ca în toamnă să mai deschidem o florărie, dar toate planurile pe care le aveam s-au dat peste cap complet.
Criza a înjumătăţit vânzările. Aşa că în loc să-şi extindă afacerea, Mircea a mutat-o în online.
Mircea Neagu, administrator florărie: Am renunțat la punctul de lucru la începutul pandemiei, din cauza faptului că nu am găsit un punct comun cu proprietarul să mă ajute cu reducerea chiriei. Aveam o angajată, am băgat-o în șomaj tehnic cât s-a putut în acea perioadă, iar după a trebuit să încheiem colaborarea.
- Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Cum ar fi cumpărat voturi pentru Călin Georgescu
- 3 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 3 aprilie, Sfântul Nichita Mărturisitorul. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, joi 3 aprilie. Ce nu trebuie să ratezi
- 2 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
La fel au făcut mii de antreprenori din toată ţara. Un studiu recent arată că aproape 60 la sută dintre companiile româneşti se aşteaptă la recesiune.
Irina Mincu, director marketing, reprezentant firmă recuperare creanţe: Avem parte de acea prognoză atât din partea IMM-urilor, cât și din partea corporațiilor. Companiile au fost lovite din doua părți – o dată din partea unei cereri scăzute, pe de altă parte din partea furnizorilor care probabil nu mai aveau lichidități să poată plăti bunurile și serviciile achiziționate.
Iar greul de-abia acum începe. Statul a permis amânarea taxelor doar până pe 25 octombrie. Deja începe numărătoarea inversă.
Florin Cîțu, ministrul Finanţelor: Nu vom prelungi aceste facilităţi. Nu. Pe 25 octombrie trebuie să avem o imagine clară a sănătăţii Economiei.
Valentina Saygo, analist economic: Va urma un blocaj financiar considerabil începând cu 25 octombrie, pentru că știm că ANAF face deja repetiții în vederea executării silite, sechestrului și popririlor care urmează să se implementeze dupa acea dată.
În România, 300 de mii de companii sunt în risc de faliment.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰