Antena Meniu Search
x

ALERTĂ! Spitalele din România, infestate cu o bacterie mortală

Mii de români care au nevoie de intervenţii chirurgicale ajung să contracteze o bacterie extrem de periculoasă din spitale!

 Mii de români care au nevoie de intervenţii chirurgicale ajung să contracteze o bacterie extrem de periculoasă din spitale!

"Clostridium difficile" este un microb relativ tânăr, care a apărut în România de câţiva ani, dar care a avut o evoluţie rapidă şi periculoasă. De obicei, bacteria se "instalează" la cei cu vârsta de peste 60 de ani, la care şi evoluţia este gravă, cu mortalitate ce poate ajunge până la 25-30%. S-a stabilit ca o persoană de peste 65 de ani are risc de 10 ori mai mare să facă infecţia cu clostridium decât un tânăr. De asemenea, cei care ajung în spitale riscă să se îmbolnăvească, mai ales dacă au nevoie de intervenţii chirurgicale.

Cum se manifestă?

Bolnavul suferă de greaţă, o deshidratare severă, crampe abdominale, febră. În plus, scade pofta de mâncare, care duce la probleme cu greutatea. Toate acestea, netratate, duc la moarte, motiv pentru care medicii din România sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de această problemă.

Cum vă puteţi apăra de infecţie?

Un mod important de apărare împotriva acestei bacterii este spălarea corectă a mâinilor cu apă şi săpun, mai ales în cazul persoanelor care au apropiaţi diagnosticaţi cu Clostridium difficile. Când aceştia merg în vizită la rudele sau la prietenii din spital, e indicat să poarte echipament de protecţie (mănuşi, halat de unică folosinţă) sau, dacă bolnavul urmează tratamentul acasă, e bine că totul să fie dezinfectat în urma lui.

Nu trebuie să folosiţi aceleaşi prosoape cu el. Spălaţi hainele bolnavului cu apă foarte fierbinte şi separat de cele ale familiei, iar deşeurile lui menajere colectaţi-le separat de celelalte. În plus, este important să ştiţi că soluţiile dezinfectante alcoolice de spălat pe mâini nu distrug sporii acestei bacterii!

Riscul de deces urcă la 10%

Statisticile oficiale, raportate de Ministerul Sănătăţii, arată că, doar anul trecut, acest microb care a împânzit spitalele din ţară a provocat 8.500 de îmbolnăviri, scriu cei de la Libertatea. În plus, potrivit unui document oficial publicat pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică, riscul de deces, doar pe cazurile înregistrate la Institutul “Matei Balş”, în perioada 2011-2012, a fost de 6%-10%, iar riscul de recidivă, de 25%!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri sociale » ALERTĂ! Spitalele din România, infestate cu o bacterie mortală