Asistenţii personali care îngrijesc adulţi cu handicap vor primi şi o alocaţie pe lângă salariu, anunţă Viorica Dăncilă
Asistentul care îngrijeşte un adult cu handicap accentuat va primi, pe lângă salariu, o alocaţie lunară de 600 de lei pe lună, iar cel care îngrijeşte un adult cu handicap grav va primi 750 de lei pe lună.
Asistentul care îngrijeşte un adult cu handicap accentuat va primi, pe lângă salariu, o alocaţie lunară de 600 de lei pe lună, iar cel care îngrijeşte un adult cu handicap grav va primi 750 de lei pe lună, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.
Ordonanţa de Urgenţă aflată pe ordinea de zi prevede şi ca autorităţile locale să transforme actualele centre pentru persoanele cu dizabilităţi, cu aspect de cazarmă, în noi tipuri de centre până la finalul anului, altfel vor pierde 25 la sută din finanţarea de la stat.
„O schimbare adusă de OUG este introducerea unei alocaţii lunare pentru asistenul personal profesionist, care are în îngrijire un adult cu handicap, astfel încât acesta să poată asigura condiţii de locuit, hrană şi îmbrăcăminte. Astfel, asistentul care îngrijeşte un adult cu handicap accentuat, va primi 600 de lei pe lună, iar unul care îngrijeşte un adult cu handicap grav va primi 750 de lei pe lună. Această alocaţie se adaugă la salariul asistentului personal profesionist”, a anunţat marţi Viorica Dăncilă la începerea şedinţei de Guvern.
De asemenea, a mai spus premierul, autorităţile locale şi judeţene vor trebui să renunţe la centrele cu aspect de cazarmă militară pentru persoanele cu dizabilităţi şi să le transforme în alte tipuri de centre.
„Mai exact, renunţăm la centrele cu aspect de cazarmă militară în care erau găzduite sute de persoane cu dizabilităţi, cu un management de multe ori defectuos şi personal insuficient pregătit, pentru a răspunde nevoilor de reabilitare a persoanelor asistate. Le vom înlocui cu locuinţe protejate, centre pentru viaţă independentă, centre pentru abilitare şi reabilitare, centre de îngrijire şi asistenţă, centre respiro, centre de criză. Finanţarea acestora va fi asigurată în proporţie de până la 90 la sută de la bugetul de stat”, a mai spus premierul.
Autorităţile au ca termen limită sfârşitul acestui an, în caz contrar vor pierde 25 la sută din finanţarea asigurată de bugetul de stat.
„Ordonanţa de Urgenţă pe care o adoptăm astăzi creează şi cadrul legal pentru finanţarea măsurilor de protecţie asigurată de furnizorii privaţi, mă refer la asociaţii şi fundaţii, de la bugetul de stat. Paradigma se schimbă, în sensul că nu vor mai fi finanţate locurile într-o instituţie, ci serviciile pe care le oferim. Ne axăm, astfel, pe nevoile persoanei şi nu pe cele ale unui sistem vechi şi care am văzut că a devenit neperformant”, a mai spus Dăncilă.
Tot în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, Guvernul modifică prin OUG procentul de finanţare a proiectelor realizate de ONG-uri. Astfel, acesta se va mări de la 90 la sută la 98 la sută.
„Cu alte cuvinte, încercăm să susţinem ONG-urile să se implice şi mai mult, în condiţiile în care am observat că acestea nu accesau fonduri nerambursabile pentru că nu aveau cota de 10 la sută necesară cofinanţării, iar banii rămâneau de foarte multe ori necheltuiţi”, a explicat premierul Dăncilă.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰