Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ancheta in cazul Furosemid in Franta

O ancheta a fost deschisa miercuri de parchetul din Paris in legatura cu ambalarea necorespunzatoare a medicamentului diuretic Furosemid, care s-ar putea afla la originea a trei decese si doua spitalizari

de Redactia Observator

la 13.06.2013 , 11:29

Aceasta ancheta, care se refera la eroarea de ambalare a medicamentului, a fost deschisa pentru inselatorie deosebit de grava, omucidere si vatamare din culpa, punerea in pericol a vietii unei persoane si administrare de substante periculoase, informeaza Mediafax.

Laboratorul in care a fost ambalat medicamentul ( Teva France ) a precizat ca nu s-a luat nicio decizie cu privire la depunerea unei eventuale reclamatii. Inspectiile efectuate de Agentia de Medicamente la sediul acestei filiale a grupului israelian Teva Pharmaceutical, aflat in centrul Frantei, de unde au plecat cutiile, dintre care unele contineau somnifere, in loc de diuretice, s-au incheiat marti seara, fara sa fie constatata vreo neregula. Un expert a declarat ca o ipoteza ar putea fi cea conform careia somniferele ar fi fost puse cu rea vointa in cutiile de diuretice. Motivul pentru care crede asta ar fi ca acele comprimate de Furosemid provin din Ungaria si sunt ambalate in folii si cutii in Franta, in timp ce somniferele provin din Spania.

In urma acestei greseli de ambalare, trei persoane si-au pierdut viata si alte doua au fost spitalizate in Franta, dupa ce ar fi ingerat Zopiclone, in loc de Furosemid, medicament care le fusese prescris. Acesta este un diuretic folosit pentru a combate hipertensiunea arteriala.

Articolul continuă după reclamă

Foto: Hepta

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii

Fii primul care comentează

Întrebarea zilei
Cumpărături de Paște: în magazine sau online?
Observator » Ştiri sociale » Ancheta in cazul Furosemid in Franta