Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DEZASTRUL de după furtună! De cinci zile, la Timişoara plouă în casele rămase de duminică fără acoperişuri

Au trecut cinci zile de la furtuna care a devastat Timişoara. Nu au trecut însă şi urmările. Plouă încontinuu iar oamenii nu mai fac faţă dezastrului.

de Redactia Observator

la 22.09.2017 , 17:19

Au trecut cinci zile de la furtuna care a devastat Timişoara. Nu au trecut însă şi urmările. Plouă încontinuu iar oamenii nu mai fac faţă dezastrului din locuinţe. Apa se infiltrează în pereţi iar în unele camere plouă în adevăratul sens al cuvântului. Cei mai mulţi au asigurare obligatorie dar aceasta nu acoperă cazurile de acest gen. Aşa că ajutorul întârzie să apară.

În apartament plouă ca afară şi recipientele aşezate pretutindeni în casă se umplu repede. Este situaţia disperată a oamenilor care stau în blocurile distruse de vijeli: "Curge apa cum vrea ea. Pot să mă spăl pe cap cu apă de ploaie. Doamne ajută că ne-a lăsat Dumnezeu doar aşa, cu cât e. În permanenţă am măturat apa jos că s-a înfundat pluviala şi nu găsim un instalator să înlocuiască o bucata de ţeavă. Când o să se termine ploaia izolăm. Adunăm bani, că nu avem încotro."

Par resemnaţi. Sunt însă dezamăgiţi că nimeni nu le întinde o mână de ajutor. În timp ce strâng şi acum apa din case, îşi amintesc ziua blestemată a furtunii: "Dezastru, dezastru. Abia am închis geamurile. Dintr-o dată... Am văzut acoperişul că a zburat şi s-a întors peste maşini şi noi de atunci stăm cu ligheanul."

Vezi și

Locatarii au asigurare obligatorie. Doar că poliţa nu acoperă asemenea evenimente naturale: "Din câte am înţeles asta nu e o calamitate. Nu-ţi dă nimeni absolut nimic, un ajutor, ceva."

Mai sunt şi oameni norocoşi. Acest domn are asigurare facultativă. A depus deja actele la firma de asigurări şi aşteaptă banii: "Despăgubirea e până la 20, mai mult de 20 de mii de euro nu-ţi dau. Am zis bine, că doar n-o să-mi ia blocul cu totul. Acum aşteptăm. A venit, mi-a fotografiat sus totul, şandramaua asta aici."

Există totuşi o speranţă. Cei care au stricăciuni la locuinţe, în urma furtunii de duminică, trebuie să întocmească un dosar cu acte doveditoare şi să îl depună la Primarie. Sunt promisiuni că banii pentru reabilitari vor fi alocaţi de la Guvern.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » DEZASTRUL de după furtună! De cinci zile, la Timişoara plouă în casele rămase de duminică fără acoperişuri