Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Autorităţile din Ilfov dau vina pe oameni pentru apa contaminată cu amoniu: ''Sparg apometrele şi rezervorul se goleşte''. Reporterul Observator nu a fost lăsat să intre în Primărie

Apa contaminată cu amoniu, la control! După reportajul Observator, inspectorii de sănătate publică au mers în control miercuri la staţia de apă. Concluzia - situaţia este cunoscută, dar nu de acum, ci de ani de zile. Culmea, de vină ar fi tot locuitorii care consumă prea multă apă. Foarte grav este că, la primărie, reporterul Observator a fost împiedicat să intre în instituţie pentru explicaţii.

de Laurenţiu Rădulescu

la 01.09.2021 , 21:02

Cunoscută şi acceptată. După aproape 30 minute de control în comuna 1 Decembrie, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică recunosc faptul că locuitorii beau apă cu amoniu. Culmea, de vină ar fi tot oamenii. 

''Nu au voie, legal, să îşi ude grădinile. Nu îi interesează. Sparg apometrele şi rezervorul se goleşte.''

Mai exact, susţine firma care se ocupă de tratarea şi distribuţia apei, se consumă o cantitate mult prea mare într-un timp foarte scurt. Iar apa din puţuri, deja contaminată cu amoniu, mangan şi fier, nu poate fi tratată pentru consum. 

Vezi și

''De câte ori mai mare a fost amoniul

Pe acelaşi subiect

De 10 ori. A fost perioadă cu căldurile mari şi staţia de tratare nu mai făcea faţă să trateze amoniul.''

Reporterul Observator nu a fost lăsat să intre în Primărie

O soluţie ar fi putut veni de la Primărie: redimensionarea staţiei de epurare şi modernizarea conductelor care străbat comuna. Dar nu s-a investit nimic pentru a curăţa apa de la robinetele oamenilor. Doar că la primărie e totul blocat: nu sunt nici soluţii, nici explicaţii. Reporterilor Observator li s-a cerut să facă o cerere dacă vor să intre în instituţie.

''Dacă vi se aprobă acreditarea, puteţi să intraţi. Faceţi neapărat o cerere scrisă. Subsemnatul, numele meu...reporter al Antena 1-Observator

Ce trebuie să scriu în cerere ca să stau de vorbă cu cineva? Este prima dată când mi se întâmplă asta. Poate este mai nou...''

Şi cererea a fost un pretext. Nimeni nu a stat de vorbă cu noi şi nu a răspuns la întrebările localnicilor. În vreme ce primăria şi firma responsabilă de tratarea şi distribuţia apei ascund mizeria sub preş, oamenii se descurcă aşa cum pot: ori beau apa contaminată de la robinet, ori îşi cumpără apă de la magazin. 

''Nu putem să cumpărăm apa şi pentru a ne spăla şi pentru a face mâncare.''

Direcţia de Sănătate Publică spune că va analiza situaţia de la 1 Decembrie şi, dacă va fi cazul, va da şi amenzi. 

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Autorităţile din Ilfov dau vina pe oameni pentru apa contaminată cu amoniu: ''Sparg apometrele şi rezervorul se goleşte''. Reporterul Observator nu a fost lăsat să intre în Primărie