Video Apa contaminată cu amoniu peste limitele admise, în Ilfov. Locuitorii sunt disperaţi: "Mirosea a hazna. Ce facem, ne îmbolnăvim?"
Apă contaminată cu amoniu! Asta curge la robinetele locuitorilor dintr-o localitate din Ilfov. La 1 Decembrie, apa miroase a mâl şi nu poate fi folosită nici pentru gătit sau spălat. Firma admite valorile mari la amoniu, dar problema este la sursă- pânza freatică ar fi contaminată, dar şi la reţeaua de distribuţie învechită.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Apă potabilă nu este potabilă. La robinetele oamenilor, curge apă contaminată. Amoniu peste limitele admise. La 1 Decembrie, o localitate din Ilfov, lângă Bucureşti, locuitorii sunt deja disperaţi.
Localnică: Avem nepoți, avem copii, ce facem ne îmbolnăvim? Sunt bidoanele cu apă pe acolo, pe acolo. Nu putem să cumpărăm apă și pentru a ne spala și pentru a face mâncare. Cu impurități, galben, se lasă pe fund. Acum a umblat la ea, dar știți cum mirosea? Ca și când am avea o hazna în casă. Dădeam drumul la robinet și mirosea a hazna.
Oamenii au trimis sesizări peste tot. Însă nu au primit niciun răspuns. Nici măcar nu i-a anunţat cineva să nu mai bea apă infectă.
Localnică: Apa de la robinet nu este bună.
Reporter: Nu v-a anunțat nimeni că nu e bună de băut?
Localnică: Nu, nu ne-a anunțat nimeni.
Localnic: Am deschis apa de la robinet și nu că mirosea a clor, nici nu știu să descriu mirosul, a mâl, a canal.
Reţeaua de apă a fost construită cu ani în urmă. Iniţial, proiectul a fost făcut doar pentru apă de la cişmelele stradale, după care au fost racordaţi şi cetăţenii. Au fost săpate 7 puţuri la mare adâncime. Doar că din pământ apă este deja contaminată. Case construite lângă puţurile de apă şi gunoaie. Aşa arată locul unde obiectivele de importanţă sanitară sunt amplasate. Nu doar apa de la robinet e murdară la 1 Decembrie. În localitate, există o staţie de epurare a apei uzate. Ce ajunge în râu însă nu pare deloc curăţat.
Amoniul din apa de la robinet e de şase ori peste limita admisă
La staţia de epurare nu am găsit pe nimeni...doar un afiş căzut. Compania de stat care livrează apă la 1 Decembrie este una formată din mai multe consilii locale ale primăriilor din judeţele Ilfov şi Giurgiu. Analizele arată că amoniul din apa de la robinet e de şase ori peste limita admisă.
Teodor Negulescu, director DSP Ilfov: Este foarte nociv. Poluare chimică masivă.
La primărie, pustiu. Am găsit doar secretarul de primărie, fără niciun răspuns.
Cristina Tănase, consilier primărie: De curând au pus pe site-ul primăriei întrucât apa nu este potabilă și este doar menajeră, dar nu ne-au mai anunță absolut nimic.
Primarul este sub control judiciar într-un dosar penal privind fapte de corupţie şi nu are voie să îşi exercite atribuţiile. Consumul mare şi reţeaua învechită sunt cauzele apei mizerabile. Singură soluţie: modernizarea. Pentru scăderea amoniului din apă, firma a închis două puţuri. Problema este însă mult mai profundă: pânza freatică este deja afectată şi nu doar în Ilfov. Specialiştii spun că în curând am putea avea o criză a apei potabile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰