Bani de la Guvern pentru cuplurile infertile din România. Suma va acoperi întreaga procedură de fertilizare in vitro
Veste bună pentru cuplurile din România care îşi doresc un copil, dar au nevoie de procedura de fertilizare in vitro. Guvernul va aproba miercuri un program de sprijin pentru cei care vor să apeleze la un astfel de tratament, respectiv suma de 15.000 de lei necesară acoperirii costului acestei proceduri.
La începutul şedinţei de Guvern, premierul Nicolae Ciucă a declarat că în România se înregistrează un declin al natalităţii, iar acest program vine să ajute cuplurile sau femeile care doresc să aibă copii.
"Un subiect important pentru agenda de astăzi a şedinţei este aprobarea programului social de susţinere a cuplurilor şi persoanelor singure pentru creşterea natalităţii. Practic, astăzi completăm setul de politici guvernamentale pentru susţinerea familiilor tinere cu un program destinat creşterii natalităţii. Este o problemă, am putut să constatăm cu toţii intrarea într-un declin al natalităţii, aşa cum arată cifrele de la finele anului trecut. Nici anul acesta nu putem spune că avem progres. Prin programul de guvernare ne-am asumat să dezvoltăm politici care să ducă la creşterea natalităţii şi în acest sens au fost asumate o serie de programe "Family Start" şi "Student Invest". Ele urmează să fie finanţate", a spus Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
- Lupta cu infertilitatea: Regina Maria lansează un program special care vine în sprijinul cuplurilor din România...
- Cuplurile care apelează la fertilizarea in vitro primesc un ajutor nesperat: decontarea unor proceduri şi...
- ONU: Populaţia lumii va ajunge la 8 miliarde în noiembrie. India va depăşi China în topul ţărilor cu cea mai...
15.000 lei pentru acoperirea costurilor fertilizării in vitro. Firea: 1 din 5 cupluri din România este infertil
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a precizat că acest program constă în oferirea unui sprijin financiar de 15.000 lei pentru acoperirea costurilor tratamentului in vitro, în condiţiile în care unul din cinci cupluri din România este infertil.
"Aceste proiecte încearcă, prin efort guvernamental, să stopeze declinul demografic. Din păcate, în România anul trecut s-au născut cei mai puţini copii - 180.000, iar anul acesta cu 20% mai puţin, până acum. Înregistrăm o înrăutăţire a situaţiei. (...) Sunt cauze multiple. De multe ori, situaţia financiară îi împiedică să decidă să aibă copii. În ultimii ani, există şi o altă mare problemă legată de domeniul sănătăţii şi anume infertilitatea.
Unul din cinci cupluri din România este infertil. Femeile care suferă de această afecţiune, infertilitatea, sunt în imposibilitatea de a-şi plăti aceste tratamente, care sunt destul de costisitoare. Proiectul de astăzi vine ţintit aici şi anume un sprijin de 15.000 lei pentru acoperirea întregii proceduri de fertilizare in vitro pentru cuplurile sau femeile singure care vor să apeleze la acest tratament. Sper ca până la sfârşitul anului să avem primele beneficiare", a explicat Gabriela Firea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰