Observator » Ştiri sociale » Ce preţuri au brazii pentru Crăciun

Ce preţuri au brazii pentru Crăciun

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.12.2013, 16:31 | Modificat la 11.12.2013, 16:46

A avea sau a nu avea brad de Crăciun? O întrebare care îi macină pe români în perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă sufletul îi îndeamnă la respectarea tradiţiilor de iarnă, de cealaltă parte bugetul îi descurajează.

Comercianţii s-au pregătit însă pentru toate buzunarele. Brazii afişează etichete cu preţuri de la 20 de lei, până la 200.

Datinile sărbătorilor de iarnă sunt sfinte pentru români. La fel, şi preţurile. Înfipţi ca brazii în bugetul alocat Crăciunului, mureşenii au început raitele prin pieţele verzi. Imaginea bradului ideal le-a încolţit deja în minte.

Comercianţii nu se lasă descurajaţi de numărul mic de clienţi. "Împodobiţi" cu mai multe straturi de haine, înfruntă temperaturile de până la minus 7 grade. Pe poziţii vor rămâne până la ultimul brad.

Articolul continuă după reclamă

De cealaltă parte, oamenii au şi altfel de brazi în case. Din cei care nu îşi vor pierde ramurile niciodată.

Pe acelaşi subiect