Bucureşti, capitală turistică
Bucureştiul este capitală şi pe listele turiştilor care ne vizitează ţara. Sigur, străinii vin şi la mare la noi. dar mai puţini. În Capitală ajuns mai exact 1,3 milioane de turişti într-un singur an.
Bucureştiul este capitală şi pe listele turiştilor care ne vizitează ţara. Sigur, străinii vin şi la mare la noi. dar mai puţini. În Capitală ajuns mai exact 1,3 milioane de turişti într-un singur an.
Cât în Braşov, Constanţa, Timişoara şi Sibiu la un loc.
Aproape 600 de mii de străini au ajuns în Bucureşti în 2013. Cei mai mulţi au fost nemţi, italieni, francezi şi unguri. Pe de altă parte, tot în Capitală au venit şi peste 700 de mii de turişti de-ai noştri.
Adică români care locuiesc în alte oraşe şi erau pesemne curioşi să afle ce are de oferit Micul Paris. Pe locul doi în topul locaţiilor mult vizitate este Constanţa, cu peste 430 de mii.
Şi Braşovul a avut anul trecut aproape 400 de mii de turişti. Mai puţini au fost însă curioşi să viziteze Timişoara. Doar puţin peste 220 de mii de turişti au admirat anul trecut capitala Banatului. Ei bine, abia acum putem vorbi, în top, şi de staţiunile din zona montană sau cele de pe litoral.
Mai exact, la munte au fost doar puţin peste 1,2 milioane de turişti. Iar la mare aproximativ 730 de mii de turişti. În total, la nivel naţional, anul trecut s-au cazat în hotelurile şi pensiunile din România 1,7 milioane de străini. Mai mulţi decât în 2012 ceea ce, am spune noi, e bine.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰