Campioană la 17 ani
E fiică de doctor. Şi campioană. Alexandra Brădişteanu e o concurentă de temut în concursurile de echitaţie. Se antrenează de cinci ori pe săptămână. Dar câştigă trofeu după trofeu
E fiică de doctor. Şi campioană. Alexandra Brădişteanu e o concurentă de temut în concursurile de echitaţie. Se antrenează de cinci ori pe săptămână. Dar câştigă trofeu după trofeu
Are 17 ani şi în urmă cu trei ani, la o simplă lecţie de călărie, Alexandra Brădişteanu, fiica doctorului Brădişteanu, şi-a descoperit adevărata pasiunea: echitaţia.
Din familie, Alexandra a învăţat că trebuie să lupţi pentru ce-ţi place. Aşa că, de atunci, viaţa ei s-a împărţit între şcoală şi cai. Iar la 15 ani a intrat deja în concursuri şi a devenit una dintre cele mai de temut adversare, la categoria ei. A câştigat cupă după cupă.
Este multiplă campioană naţională la junioare, vicecampioană balcanică, vicecampioană la tineret şi juniori, dar are şi locul doi la echipe la seniori. Iar cupele şi medaliile se înmulţesc cu fiecare concurs.
Tânăra se antrenează chiar şi de cinci ori pe săptămână. De dimineaţă de la 6 şi până încep orele la şcoală. Acum, ea se pregăteşte intens pentru Europene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰