Când succesul nu este niciodată suficient: cum ne sabotează sindromul impostorului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cât de des vi se întâmplă să primiți un compliment și, în sinea voastră, să simțiți că nu îl meritați? Această voce interioară, care ne critică mai dur decât cei din jur, ne poate sabota serios pe toate planurile, de la cel profesional, până la cel amoros. Ajungem să ne vânăm defectele, să nu ne bucurăm niciodată de rezultatele pozitive și să simţim că nimic din ce facem nu este suficient. În psihologie, fenomenul se numește sindromul impostorului, o capcană care ne face să ratăm multe şanse în viaţă.
"Am suferit foarte mult de sindromul impostorului. Când m-am angajat la un nou loc de muncă. Am avut impresia că abilităţile mele sunt mult prea joase pentru locul respective", spune un tânăr.
Sunt oameni de succes, buni în meserie, atrăgători și apreciați. Pare că au toate motivele să creadă în ei... dar în realitate duc o luptă interioară. Indiferent de aprecieri și de rezultatele pozitive, simt că nu-i destul. Dacă te regăseşti, nu eşti un impostor, ci doar te crezi unul.
Anita Lăsculescu, reporter Observator: Priviți oamenii din jur. Fiecare pare să știe unde merge. Fiecare pare sigur pe el. Dar nu putem vedea ce se întâmplă în mintea lor. Poate că omul care tocmai a primit o promovare se întreabă dacă o merită. Poate că femeia care primește un compliment se întreabă dacă este cu adevărat frumoasă. Pentru că sindromul impostorului nu se vede întotdeauna. Uneori arată chiar ca succesul.
Un succes pe care îl consideri coincidenţă sau noroc. Aşa îşi spunea şi Dana. Deşi este un avocat apreciat, mulţi ani nu a crezut în ea.
"Simţeam că nu ştiu suficient de multe, că clienţii o să vadă că nu sunt expertă, că o să dezamăgesc. 10-15 ani am stat în faza asta şi indiferent de succesul financiar şi de clienţii pe care i-am avut tot am suferit de acest sindrom. Nu credeam rezultatele, credeam că sunt întâmplări", a declarat Dana, avocat.
Practic, Dana nu se bucura de reuşitele sale şi era foarte critică cu munca ei.
"Era o zonă de stres, tot timpul simteai ca trebuie sa faci un efort mai mare, nu te relaxai, nu te bucurai", a mai spus Dana.
Dana a reuşit să scape de sindromul impostorului în ani, cu mută terapie şi mentorat. Iar acum, încearcă să îşi educe cele două fiice de 19 şi 13 ani să aibă mai multă încredere în ele.
"Am avut coach, traineri, mentori. Din copilărie ar fi sursa clar. Le-am văzut de mici abilităţile, de la grădinita. Tot timpul le-am programat că sunt frumoase şi destepte şi că pot face orice în viaţă şi le-am deschis o lume a posibilităţilor", a declarat Dana.
Multe studii arată că dacă în copilărie sau în adolescenţă, atunci când se pun bazele personalităţii, dacă persoana respectivă trăieşte emoţii de frustrare, dacă este respinsă, dacă este invalidată, atunci se creează un mecanism de supracompensare psihologică în care persoana vine ca şi adult şi vrea să demonstreze că el este în stare", a explicat Paul Herinean.
De multe ori, mediul este cel care hrănește nesiguranțele. La locul de muncă, colegii sau șefii pot profita de aceste vulnerabilități.
"M-am confruntat în preajma unor oameni toxici care cer foarte multe de la tine şi tu îţi pui întrebarea dacă poţi face toate alea şi deşi reuşeşti, oamenii toxici au această abilitate să te facă să crezi în continuare că nu ştii suficient de bun", a declarat o femeie.
De cele mai multe ori, cei care au acest sindrom nu îl depistează, în prima fază, și se cataloghează ca fiind perfecționiști. În realitate, sunt mai multe tipare de comportament care au în spate sentimentul de impostură.
"Geniul natural, acesta crede că dacă trebuie să depună foarte mult efort pentru ceva nu e bun la acel lucru. Solistul vede cererea de ajutor ca pe o dovadă de incompetenţă. Ultima faţetă este cea a supereroului care simte că trebuie să exceleze simultan atât ca profesionist, părinte, partener şi prieten", a explicat Paul Herinean.
Și rețelele sociale contribuie la crearea unor standarde ridicate și, în același timp, imposibil de atins, care nu fac altceva decât să ne mențină într-o stare permanentă de frustrare.
"Noi ne comparăm cu un standard mult mai înalt de unde nu sunt suficient de bun şi de potrivit pentru situaţia respectivă", a declarat Dan Petre, sociolog.
Printre atâtea dezavantaje, specialiştii spun că există şi un avantaj.
"Vedem numai lucruri fantastice pe social media. Cine îşi pune dramele, certurile, divorţurile pe social media? Nimeni", a declarat o femeie.
"Ar trebui sa luăm in clacul si componenta pozitivă, ne ţine în control şi nu ne-o luăm în cap.
Cheia este ca oamenii sa fie în echilibru", a mai spus Dan Petre, sociolog.
Adică este bine să îți privești munca cu detașare şi să îţi analizezi atât calitățile, cât și defectele, deoarece o doză mică de îndoială este chiar sănătoasă. În schimb, încrederea oarbă în forțele proprii te poate face arogant și deloc dispus să fii atent la greșeli, să te corectezi și să evoluezi.
