Bucureştiul va beneficia de POLIŢIA ANIMALELOR, până la sfârşitul anului
Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze, până la sfârşitul anului, Poliţia Animalelor, ca divizie specializată în domeniul animalelor din cadrul Poliţiei Locale Bucureşti, împreună cu un dispecerat municipal special, potrivit unui proiect de hotărâre aflat, joi, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze, până la sfârşitul anului, Poliţia Animalelor, ca divizie specializată în domeniul animalelor din cadrul Poliţiei Locale Bucureşti, împreună cu un dispecerat municipal special, potrivit unui proiect de hotărâre aflat, joi, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Acelaşi proiect prevede folosirea animalelor în diverse evenimente culturale sau sportive, dar şi organizarea de târguri dedicate acestora. În şedinţa de joi a CGMB, va fi supus votului consilierilor şi un proiect privind interzicerea folosirii animalelor în circuri, spectacole şi expoziţii.
„(...) Prioritară este înfiinţarea Poliţiei Animalelor la nivelul Municipiului Bucureşti. Poliţia Locală Bucureşti, conform Legii 155/2010, are în atribuţii, la articolul 6, punctul e, să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei privind animalele. Prin urmare, se va înfiinţa, până la sfârşitul anului, o divizie specializată în domeniul animalelor în cadrul Poliţiei Locale Bucureşti sub numele Poliţia Animalelor”, se arată în proiectul de hotărâre.
În prezent, o Poliţie a Animalelor este înfiinţată în cadrul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
De asemenea, municipalitatea vrea ca adăposturile de animale existente să fie reamenajate şi transformate în centre de adopţii. Astfel, va exista inclusiv un spaţiu de interacţiune între animale şi cei care vor să le adopte, iar animalele vor fi împărţite în trei categorii: adoptabile imediat, animale care necesită reabilitare şi animale neadoptabile.
Mai mult, va fi creată o platformă online pentru ca cetăţenii să poată vedea animalele date spre adopţie şi să obţină informaţii despre ele şi vor fi implementate campanii de promovare pe reţelele de socializare, dar vor fi organizate şi târguri dedicate animalelor, în vederea adopţiei.
Iniţiatorii proiectului propun ca, în colaborare cu primăriile de sector, să fie înfiinţate teritorial centre de adopţii gestionate de către serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei pentru ca cetăţenii să poată adopta animale pe principiul „adopţia lângă casă”, dar şi mini dog-park-uri unde să se desfăşoare evenimente special dedicate animalelor.
O altă propunere prezentată în proiectul de hotărâre este de a oferi gratuit cursuri de disciplină canină persoanelor care adoptă căţei.
Proiectul mai urmăreşte folosirea animalelor abandonate în diverse activiăţi, precum socializarea cu copiii din centrele de plasament, cu persoanele vârstnice, dresarea câinilor pentru poliţia canină sau pentru transformarea lor în câini utilitari, precum şi uitilizarea animalelor în evenimente culturale sau sportive.
Potrivit proiectului de hotărâre, în Parcul Natural Văcăreşti ar putea fi înfiinţată o fermă a animalelor în care să fie organizate seminarii şcolare în aer liber, fiind, în acelaşi timp, un centru de cercetare a comportamentelor animalelor.
Primăria Capitalei mai propune înfiinţarea Serviciului Municipal de Urgenţă şi Resuscitare Veterinară (SMURV), care va fi dotat cu clinici veterinare mobile, dar va fi analizată şi posibilitatea de a crea un cimitir şi un crematoriu de animale.
La proiectul de hotărâre privind aprobarea strategiei pentru protecţia şi bunăstarea animalelor în municipiul Bucureşti este ataşat şi punctul de vedere al Asociaţiei Pro Civilizaţie – fără maidanezi, care susţine că mai multe prevederi cuprinse în proiectul de hotărâre sunt în contradictoriu cu normele legale în vigoare şi solicită Primăriei Capitalei să renunţe la proiect.
Reprezentanţii Asociaţiei susţin că Poliţia Animalelor pe care municipalitatea vrea să o înfiinţeze în cadrul Poliţiei Locale Bucureşti este „un organism redundant” şi că atribuţiile pe care le-ar desfăşura „această găselniţă consumatoare de bani publici” sunt desfăşurate, în prezent, de Poliţia Animalelor care funcţionează în cadrul ANSVSA.
„Cu privire la etologi, arătăm că nu se poate adăuga la lege: din moment ce Legea 238/2013 reglementează capturarea câinilor fără a impune vreun criteriu legat de competenţe etologice, nu se poate impune o astfel de limitare (nici nu ştim să existe în România etologi pentru dresaj, darămite etologi care să captureze câini)”, susţine Asociaţia.
Reprezentanţii acesteia mai spun că nu pot fi construite mini dog-park-uri şi centre de adopţii pe lângă şcoli şi blocuri, întrucât ar încălca legislaţia, fiind interzisăm conform legii, construcţia ţarcurilor şi a padocurilor de câini atât în curţile unităţilor de învăţământ şi ale instituţilor publice, cât şi în preajma lor.
Tot în şedinţa de joi a CGMB, va fi supus votului consilierilor un proiect de hotărâre privind interzicerea folosirii animalelor în circuri şi expoziţii. La articolul 1 din proiectul de hotărâre, municipalitea se referă la animalele "aparţinând subîncregăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură”, însă din expunerea de motive reiese că este vorba doar de animalele sălbatice.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰