Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Caz HILAR la Satu Mare! Inspectorii ANAF au amendat cu 6.000 de lei un podar, pentru că nu avea casă de marcat pe malul apei. Cum s-a răzbunat bărbatul

Doi inspectori de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) Oradea s-au aflat, săptămâna aceasta, într-o situaţie de-a dreptul hilară.

de Redactia Observator

la 21.05.2017 , 14:21

Doi inspectori de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) Oradea s-au aflat, săptămâna aceasta, într-o situaţie de-a dreptul hilară.

Potrivit satumareonline.ro, doi inspectori au descins joi la ultimul bac funcțional din județul Satu Mare, care face legătura peste Someș între Pomi și localitățile din județul vecin, Maramureș.

După ce l-au controlat pe bărbat, inspectorii au descoperit că acesta nu deținea casă de marcat și au decis să îl amendeze cu suma de 6.000 de lei.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sursei citate, administrarea bacului se face printr-o firmă cu acte în regulă, care îşi ţine contabilitatea, iar cei care apelează la serviciile podarului primesc și bonuri fiscale, pe care apar și sumele plătite.

O zi mai târziu, inspectorii ANAF au revenit pentru a verifica dacă Moș Ioan Coț, aşa cum este cunoscut podarul, și-a plătit amenda. Iritat de gestul inspectorilor orădeni, bărbatul, care nu are de unde să plătească amenda, nu a stat mult pe gânduri și, ajutat de doi săteni cu tractoare, a tras bacul pe mal.

Ținând cont că bacul este singura modalitate de legătură între Pomi și localitățile învecinate, în scurt timp s-au format cozi imense pe ambele maluri. Și asta nu este tot, în momentul în care Ioan Coț a blocat bacul pe mal, inspectorii ANAF se aflau pe partea opusă, astfel că nu au mai avut cum să treacă Someșul.

Potrivit sursei citate, când a fost întrebat de inspectori cum ar trebui să traverseze, Ioan Coț le-a răspuns, arătându-le în zare, în aval de Someș: „- Vedeți drumeagu’ ăla prin tufișuri? Noa, dacă mereți tot drept pe ăla, ajungeți până la Seini, care-i pe malul celălalt, ghinion! Dar mai e o speranță, totuși! Ăștia au promis că vor face un pod acolo, cică e gata și proiectul și studiul de fezabilitate. Până ajungeți voi acolo, e posibil să fie gata și podul. Drum bun!".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri sociale » Caz HILAR la Satu Mare! Inspectorii ANAF au amendat cu 6.000 de lei un podar, pentru că nu avea casă de marcat pe malul apei. Cum s-a răzbunat bărbatul