Antena Meniu Search
x

Ce faci dacă îţi găseşti locul de parcare ocupat. Drepturile celor care şi-au plătit locul de parcare

Una dintre cele mai stringente probleme care dă bătăi de cap românului de rând este găsirea unui loc de parcare, iar această problemă deja nu mai ţine doar de Bucureşti ci şi de alte multe oraşe din întreaga ţară.

de Redactia Observator

la 10.05.2023, 10:40

Numărul de locuri de parcare disponibile este cu mult sub numărul maşinilor înregistrate în România
Numărul de locuri de parcare disponibile este cu mult sub numărul maşinilor înregistrate în România - Profimedia
  • Numărul locurilor de parcare este cu mult mai mic faţă de numărul maşinilor înregistrate în România.

Numărul de maşini înmatriculate a depăşit cu mult numărul locurilor de parcare disponibile, astfel că lupta pentru un asemenea avantaj este destul de mare.

Există mulţi români care plătesc bani buni pentru a avea un loc de parcare în apropierea domiciliului însă, chiar şi aşa, se trezesc de multe ori cu locul de parcare ocupat de o altă maşină.

În aceste condiţii, trebuie ştiut că cei care au un loc de parcare au anumite drepturi, dar şi obligaţii. Pe de o parte, obligaţiile ţin în special de plata anuală a taxei de parcare şi de prelungirea la timp a documentului care să ateste deţinerea locului respectiv de parcare.

De asemenea, utilizatorii locurilor de parcare mai au obligaţii precum: să ocupe locul de parcare indicat în contract; să respecte semnalizarea rutieră verticală şi orizontală a parcajelor; să păstreze curăţenia în parcaje, inclusiv deszăpezirea pe timp de iarnă; să nu execute lucrări de reparaţii sau întreţineri auto pe locul de parcare, inclusiv spălarea/curățarea acestora, etc. 

Pe acelaşi subiect

Autorităţile atrag atenţia şi că este interzisă orice operațiune și/sau intervenție asupra locurilor de parcare de reședință, în regie proprie. Pentru marcarea/remarcarea locului de parcare de reședință se poate face o cerere specială, accesând Registratura online.

Cum se face blocarea maşinilor care ocupă abuziv un loc de parcare

Pe de altă parte trebuie precizat că, în cazul în care găsiţi locul de parcare ocupat, trebuie neapărat să vă adresaţi autorităţilor, Poliţiei sau Direcţiei de Mobilitate Urbană.

Conform autorităţilor, se va purcede rapid la blocarea autoturismului respectiv: "Ocuparea abuzivă a unui loc de parcare de reședință poate fi sancționată prin blocarea roții vehiculului care a parcat abuziv. Blocarea autovehiculului se efectuează prin imobilizarea roții stânga față a acestuia, cu dispozitive special fabricate în acest sens. Dispozitivul va asigura imposibilitatea îndepărtării acestuia, nepermițând demontarea roții blocate.

Pentru situații deosebite în care prin ocuparea abuzivă a unui/unor loc/locuri de parcare de reședință se blochează accesul în zonă a autovehiculelor de intervenție aparținând serviciului de ambulanță, poliție, pompierilor, autospecialelor de salubrizare etc, sau în cazul refuzului utilizatorului de a muta autovehiculul pentru a permite efectuarea de lucrări de amenajare, remarcare, retrasare a locurilor de parcare de reședință, se poate lua măsura ridicării autovehiculului și mutarea acestuia pentru a debloca zona".

Pentru că mulţi bucureşteni s-au plâns că îşi găsesc locurile de parcare blocate, deşi acestea sunt plătite, reprezentanţii Primăriei Sector 4 au venit cu o soluţie de ultim moment.

Concret, reprezentanţii Primăriei Sector 4 le recomandă bucureştenilor să-şi cumpere blocatoare de parcare. Acestea nu sunt tocmai ieftine, 1.200 de lei bucata, dar vă asigură posibilitatea de a vă bloca locul de parcare astfel încât nimeni altcineva să nu mai parcheze pe el.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » Ce faci dacă îţi găseşti locul de parcare ocupat. Drepturile celor care şi-au plătit locul de parcare