Antena Meniu Search
x

Lovitură pentru Arhipiescopia Sucevei, în instanţă. Mănăstirea Catrinari a revenit ctitorilor, în ciuda unui "act de sfiinţire"

Judecătorii au desfiinţat actul sfinţirii. Nu este act de proprietate, aşa cum a susţinut Biserica. Preoţii care au mers să sfinţească o mănăstire ridicată de o fundaţie din Suceava au invocat că terenurile şi clădirile au devenit sacre, iar Arhiepiscopia e stăpână pe toată bogăţia. Curtea Supremă a arătat că, pe pământ, se aplică mai întâi legea lumească.

Vezi și

Judecătorii au desfiinţat actul sfinţirii. Nu este act de proprietate, aşa cum a susţinut Biserica. Preoţii care au mers să sfinţească o mănăstire ridicată de o fundaţie din Suceava au invocat că terenurile şi clădirile au devenit sacre, iar Arhiepiscopia e stăpână pe toată bogăţia. Curtea Supremă a arătat că, pe pământ, se aplică mai întâi legea lumească.

Pe un drum de munte din Bucovina, printre brazi înalţi, se iveşte mănăstirea Catrinari. Un colţ de rai, aproape de cer, la 1.500 de metri înălţime. Acum, mărul discordiei între biserică şi ctitori.

Părintele stareţ, la fel ca mai marii Ahiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, se fereşte să vorbească.

Ani la rând, au susţinut în tribunale că o slujbă de sfinţire oferă drept de proprietate, întocmai ca un contract de vânzare-cumpărare.

Ce este sfânt, trebuie să fie al Bisericii, deşi complexul monahal, întins pe un hectar şi jumătate, a fost ridicat cu trudă şi mari sacrificii financiare de o familie din Suceava.

Feţele bisericeşti au invocat Statul Bisericii, prin care se susţine că anumite lăcaşuri, odată sfinţite, intră în patrimoniul sacru, cu tot cu pământuri şi clădiri. Însă, sentinţa definitivă arată că legile bisericii nu se aplică înaintea celor lumeşti. Înalta Curte a desfiinţat astfel două decizii ale instanţelor din Suceava.

Scandalul dintre Biserică şi ctitori a început în 2007. Când familia Acatrinei din Suceava, care a câştigat acum în instanţă, a cerut sprijin preoţilor pentru a ridica, pe lângă Mănăstire, cămine pentru bătrâni, pentru copiii orfani şi centre culturale. Ar fi primit doar un sfat: să facă împrumut la bancă. Doi ani mai târziu, când lucrările s-au încheiat, iar bogăţia locului era evidentă, clericii au demarat operaţiunea de revendicare.

Avocatul proprietarilor complexului monahal a auzit că Arhiepiscopia tot nu renunţă. S-ar pregăti de o cale extraordinară de atac.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Lovitură pentru Arhipiescopia Sucevei, în instanţă. Mănăstirea Catrinari a revenit ctitorilor, în ciuda unui "act de sfiinţire"