Antena Meniu Search
x

Curs valutar

UPDATE 23 de medici se alătură chirurgului Dan Oprea în scandalul de la Spitalul Judeţean din Ploieşti

23 medici semnează o scrisoare prin care se alătură colegului lor Dan Oprea, chirurgul care a dezvăluit, acum câteva zile, că face intervenţii cu bisturie refolosite şi neascuţite, că în spital este mizerie şi condiţiile sunt improprii pentru a salva vieţile oamenilor, anunţă Antena 3.

de Redactia Observator

la 28.11.2013 , 18:03

UPDATE / Scandalul de la Spitalul Judeţean de urgenţă din Ploieşti capătă proporţii greu de imaginat.

23 medici semnează o scrisoare prin care se alătură colegului lor Dan Oprea, chirurgul care a dezvăluit, acum câteva zile, că face intervenţii cu bisturie refolosite şi neascuţite, că în spital este mizerie şi condiţiile sunt improprii pentru a salva vieţile oamenilor, anunţă Antena 3. 

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că va trimite la Ploieşti alţi doi directori adjuncţi, unul de sănătate publică şi altul de asistenţă medicală, care să întărească echipa de control şi gradul de profesionalism.

Vezi și

Ministrul a subliniat că, până acum, "echipa de control nu a făcut nici o comunicare către nimeni, în urma controlului".

"Eu cred că tot sistemul de sănătate este bolnav şi cred că ceeea ce se întâmplă în spitalul nostru se întâmplă de fapt în toate spitalele din ţară. Vreau să vă spun că am primit o groază de telefoane ieri de la o grămadă de medici din diverse spitale, inclusiv de la clinici din Bucureşti, care mi-au spus că se confruntă cu aceleaşi probleme. 

Există bisturie care nu au fost sterilizate. Există plase chirurgicale din prolipopilenă care sunt de unică folosinţă şi din care se taie bucăţi care sunt refolosite şi apoi sterilizate. Nu pot să vă spun dacă au fost sterilizate o dată, de cinci ori sau de zece ori, nu ştiu, dar pot să vă spun că sunt refolosite", a declarat doctorul.

În urmă cu trei zile, doctorul Dan Oprea a mărturisit că se face vinovat de malpraxis în fiecare zi. Altfel, pacienţii ar muri pe masa de operaţii.

Într-o scrisoare deschisă, doctorul descrie cum e nevoit, din lipsa resurselor, să reutilizeze de zeci de ori ustensile de unică folosinţă

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » UPDATE 23 de medici se alătură chirurgului Dan Oprea în scandalul de la Spitalul Judeţean din Ploieşti