Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Concediul pentru creşterea copilului, diferit dacă îşi ia liber mama sau tatăl. Guvernul schimbă regulile

Noutăţi pentru viitorii părinţi. Guvernul schimbă perioada concediului maternal şi paternal. Taţii vor putea sta două luni în concediu de paternitate, în timp ce perioada de îngrijire a copilului acordată mamelor s-ar putea reduce.

de Mihaela Călin

la 29.11.2022 , 21:46

În România, concediul pentru creşterea copilului este de doi ani. Şi poate opta pentru el fie mama, fie tatăl nou-născutului. Iar celălalt părinte are dreptul la 30 de zile libere plătite de stat. Acum, Guvernul schimbă regulile pentru o împărţire mai echitabilă a responsabilităţilor între bărbaţi şi femei privind îngrijirea copilului. Şi ia o lună de la cel care stă acasă mai mult, pentru a-i da celuilalt părinte.

Legea Concediului Maternal. Schimbări importante

Cu alte cuvinte, dacă mama alege să stea în concediul pentru creşterea copilului timp de doi ani, va avea, de fapt, doar un an şi zece luni, în vreme ce tatăl, care stătea până acum doar o lună în concediu, va beneficia de două luni cu copilul. Dacă nu va solicita dreptul la concediu care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de concediu în locul acestuia.

Vezi și

Sunt veşti şi pentru cei care obțin venituri suplimentare în perioada în care se află în concediul de creștere a copilulului. Valoarea veniturilor nete pe care le pot obține fără a-și pierde dreptul la indemnizație creşte de la 6.500 lei la 10.500 de lei. Veniturile suplimentare pot fi obținute până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap. Noile reglementări vor intra în vigoare de la 1 ianuarie. 

Mihaela Călin Like

Am învățat, ca jurnalist, mai ales în anii din urmă, când fenomenul fake news pare că acaparează toate canalele de comunicare, că, uneori, contează mai puțin ce se spune, ci mai degrabă CINE spune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Concediul pentru creşterea copilului, diferit dacă îşi ia liber mama sau tatăl. Guvernul schimbă regulile