Observator » Ştiri economice » Tot mai multe firme din România pun lacătul pe ușă. Cheltuielile uriașe îi sufocă pe antreprenori

Video Tot mai multe firme din România pun lacătul pe ușă. Cheltuielile uriașe îi sufocă pe antreprenori

Editor Cezara Radu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 12.11.2026, 17:44 | Modificat la 12.11.2026, 17:45

Afacerile din România se închid pe bandă rulantă. Cheltuielile cu salariile, taxele, chiriile și facturile depășesc încasările, iar peste 5300 de firme și PFA-uri au intrat deja în insolvență în primele nouă luni ale anului, cu 12% mai multe față de anul trecut. Un nou proiect de lege vine acum în sprijinul antreprenorilor pentru a depăși această perioadă de criză.

Tot mai multe companii din România își pun lacătul pe ușă. Pe fondul scăderii puterii de cumpărare și costurilor tot mai mari, antreprenorii sunt nevoiți să-și declare insolvența și să-și disponibilizeze angajații.

"Business-ul l-am pornit în 2017, m-am decis să renunț la el. Se închid locații pe bandă rulantă în industria HoReCa. Nu mai este sustenabil, creșteri ale utilităților, creșteri ale materiei prime, ale taxelor și impozitelor, pentru că statul este un partener în business-ul nostru. Doar pentru taxe și impozite! Nu-și asumă pierderile", a mărturisit Dan Poșea, fostul proprietar al unei cafenele.

"Avem mai multe firme care se închid, se suspendă, se radiază, față de firme care se înscriu. Acest lucru înseamnă un spor negativ. Arată că economia nu merge. E clar că ai mai puține oportunități, locuri de muncă, mai puțini oameni care își asumă riscul", a explicat Florin Jianu, președinte IMM România.

Articolul continuă după reclamă

Nu doar că s-au închis multe firme în acest an, ci s-au și deschis mult mai puține. În perioada ianuarie - septembrie 2026, numărul SRL-urilor înregistrate a scăzut cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Un nou proiect de lege își propune să vină în ajutorul antreprenorilor români

Să-i protejeze de controalele abuzive și să-i sprijine să-și poată recupera mai ușor banii de la stat. Autoritățile chiar ar urma să plătească penalități și dobânzi atunci când întârzie achitarea facturilor către firme.

"Să scăpăm de abuzuri. Asta va face acest proiect de lege cu care va veni Partidul Umanist Conservator Liberal și pe care speră să-l semneze cât mai mulți, poate toți parlamentarii din România. Vom scăpa de toate controalele transparente, ele trebuie anunțate înainte. Nu poate să dureze un control mai mult de 15 zile", a declarat Lavinia Șandru, președinte BCSC al PUCL.

Pe acelaşi subiect

"Un tratament egal. Statul, când are de încasat de la un antreprenor sau de la orice cetățean român un leu, imediat i-a pus poprire. Lucrul acesta să se întâmple și invers! Antreprenorul, când are niște bani de încasat de la stat, statul să-i dea așa cum trebuie, repede!", a transmis Grațiela Gavrilescu, președinte BEX al PUCL.

Cine nu și-a închis afacerea face eforturi mari să o țină pe linia de plutire

"Totul este greu de plătit în condițiile în care nu mai sunt clienți și, practic, de la o lună la cealaltă lucrezi și ai clienți, plătești angajați și doar asta faci! Taxe, salarii și mâncare", a mărturisit Dana, antreprenor.

În proiectul de lege care va fi depus luni în Parlament va fi stipulat și un registru electronic în care toate instituțiile cu atribuții de control vor fi obligate să treacă acțiunile și măsurile luate împotriva unei firme.