Video Concursuri de vâslit şi plimbări cu barca pe Dâmboviţa, în Bucureşti: "O experiență unică"
Bucureşteni şi turişti şi-au dat întâlnire pe apă, la amiază. O parte din râul Dâmboviţa s-a transformat într-un loc de socializare şi distracţie, într-o încercare de a demonstra ce înseamnă valorificarea acestui "bun" pe care-l avem în Capitală. Au fost concursuri, plimbări cu barca şi dezbateri la care au participat câteva mii de oameni.
Muzică, bărcuţe, voie bună. Aşa a arătat zona debarcaderului Regie de pe Dâmboviţa, din Sectorul 6. Pasionaţii sporturilor de apă au participat la un concurs de vâslit cu canotcile, bărcile româneşti inventate de Ivan Patzaichin şi Teodor Frolu. Zeci de concurenţi s-au înscris la start şi au vâslit pe Dâmboviţa.
Temerarii au făcut echipe de acasă ori s-au alăturat celor care mai aveau locuri în barcă.
"Voiam să venim, doar că n-am făcut rost de echipă și am ajuns și cumva erau ultimele locuri la singura echipă care mai putea să înscrie. Și ne-am cunoscut acum și cumva ne-am descurcat. Mi se pare super mișto, mai ales că este un fluviu care trece pe la noi prin oraș, la care de obicei doar ne uităm, trecem pe lângă și nu-l băgăm în seamă. Și mi se pare frumos să profităm de el".
"Pe traseul nostru am fost primii. Ne plac experiențele și ne place adrenalina. Și ne-am gândit că o să fie o experiență foarte frumoasă. A fost extraordinar și așteptăm să trecem în etapa următoare".
"Suntem pregătiți să mergem pe Dămbovița să vâslim. Aceasta este echipa noastră, OSTU. Am primit invitația aici şi sper să câștigăm și noi măcar să câștim pentru mâine locul 8 cel puțin".
"A fost o experiență unică și foarte frumoasă și am venit cu ajutorul Facultății de Transporturi, Politehnică și să încercăm o chestie unică, pot spune. Super frumos! Mai ales că am câștigat prima rundă, adică cât de cât la timp credem noi!", spun participanţii.
Participanţii au făcut şi plimbări gratuite cu bărcile şi SUP-urile iar organizatorii speră ca astfel de evenimente să devină permanente, mai ales după anul 2035, atunci când speră ca malurile Dâmboviţei să fie pietonale.
"Până în 2035 avem planuri mari anul viitor, când sperăm să înceapă primul tronson între unirii și izvor de reamenajare și vom avea și aici, în zona Grozăvești, sectorul 6 pregătește o primă transformare a malului râului. Înseamna mai mult spațiu verde lângă apă, astfel încât să profităm de acest avantaj pe care îl dă râul în oraș. umbrit de spațiu verde. Vom lua acea bandă care este astăzi folosită ca parcare ilegală. Vor rămâne cele două benzi obișnuite de circulație, deci nu se va afecta niciun fel traficul", spune Teodor Frolu, organizator.
Evenimentele continuă şi astăzi.
