Antena Meniu Search
x

COPIII NU SUNT INVIZIBILI: Mama Mia, puterea exemplului

Mama Mia. Este mama unor copii fara identitate. In casa ei, la doi pasi de Bucuresti, invata, se joaca - intr-un cuvant, cresc. Au o viata pe care parintii le-au refuzat-o. Ei s-au incapatanat sa traiasca si au rostit cuvantul mama in fata unei femei pentru care copiii NU sunt invizibili

Vezi și

Andrei e prea mic ca sa inteleaga cum dintre miile de copii din Romania, am vrut sa il cunoastem tocmai pe el. Ne primeste insa cu zambetul pe buze, pentru ca asa l-a invatat mama. Mama. Mia pentru ca e singura pe care a cunoscut-o vreodata.

Parintii l-au abandonat intr-un parc, la doar cateva zile de la nastere. Nu le-a pasat nici daca traieste, nici in mainile cui ajunge. La doua zile dupa nastere, l-au infasurat intr-un prosop, l-au asezat la umbra unui copac si s-au facut nevazuti, cu tot cu identitatea copilului. “Sunt trei dintre acești copii carora le-am declarat identitatea aproximativ la sase ani, deși cu unii dintre ei m-am relaționat din primele momente de viața. Va dați seama, sunt sase ani in care copilul acela nu a putut beneficia de un vaccin, de un control legal medical, doar de bunavoința unor doctori care ne-au ajutat sa-i controlam”, a explicat femeia.

De fiecare data, bate din usa in usa, cu un singur scop: sa le dea viata si in acte. Mai grav este ca, pana atunci, copiii nu exista. Nu au alocatii, nu merg la scoala si doar cativa medici ii primesc la nevoie. “Este ca și cand o data sunt condamnați prin natura modului in care au fost nascuti și abandonați si a doua oara, noi, ca societate, prin lipsa noastra de reacție pentru nevoile și drepturile lor”, a mai spus Mama Mia.

A aflat pe propria piele ce inseamna sa fii copilul nimanui. Desi, legal, avea acte si parinti. “Am incercat prima oara sa ma sinucid la 13 ani pentru ca nimic nu avea sens, nu primeam incurajare din partea parinților mei”, a adaugat femeia.

Viata a avut alte planuri pentru Mia. Avea sa le afle mai tarziu, dupa ani de zile de chin si de neajunsuri. Ea insasi un copil abuzat, crescut cu lipsuri si in mizerie, Mia a pus la picioarele celor abandonati tot ce are: casa din Chiajna, bani, familie si mai ales, dragoste. La fel ca Andrei, Ana nu are nici ea identitate. Nascuta intr-o familie de rromi despre care ea insasi se fereste sa vorbeasca, Ana a inceput sa traiasca atunci cand a cunoscut-o pe mama Mia. Tot ce stie a invatat de la ea. Sa scrie, sa citeasca, sa deseneze, sa traiasca. La fel cum au invatat toti cei patruzeci de copii pentru care Mia a fost mama si tata.

Acum, cand mama abia se misca prin casa, cei doi nici nu se mai gandesc ca ar putea sa fie ajutati de altcineva. Asteapta doar sa implineasca 18 ani si sa bata singuri la usile statului, daca vor mai avea forta.

Maine, la Observator, vedeți cum o tanara fara buletin a ajuns mama. La 17 ani, in acte, nu exista nici ea, nici bebelușul pe care tocmai l-a nascut.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » COPIII NU SUNT INVIZIBILI: Mama Mia, puterea exemplului