Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Costuri mai mari pentru cel mai lung pod suspendat din sud-estul României

Construcția celui mai mare proiect de infrastructură din sud-estul României continuă în ritm alert.

de Redactia Observator

la 05.06.2020 , 11:38

  • Podul suspendat va avea o lungime de aproape 2.000 de metri.
  • Construcția va avea şi două viaducte de acces.

Chiar dacă statul român mai are de plătit 2,77 milioane de lei pentru terenurile aflate în apropierea podului suspendat care va lega Brăila de Tulcea, autorităţile spun că situaţia nu va pune probleme continuării lucrărilor, care sunt în graficul stabilit.

Podul care va lega judeţele Brăila şi Galaţi de Tulcea va fi cel mai lung din România. Şi al treilea din Europa. Este un proiect la care localnicii visează de mai bine de trei decenii.

Dar abia acum patru ani a început să prindă contur. Golden Gate, aşa cum mai este denumit, este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din România de după 1989.

Vezi și

Chiriac Francisc Iulian, președintele CJ Brăila: La această etapă suntem în grafic cu tot ceea ce înseamnă lucrări şi ne aflăm la pilonul de ancorare de pe malul Brăilei. 

Pentru ridicarea podului, în 2018 au fost expropiate 64 de hectare de teren din Brăila şi Tulcea. Proprietarii au primit sau urmează să primească peste 10 milioane de lei. Însă, la aceste cheltuieli se adaugă acum altele.

Costurile musca au crescut cu aproape 2,77 milioane de lei, pentru că statul trebuie să despăgubească aproximativ 260 de proprietari de terenuri sau parcele de terenuri care se află în proximitatea acestui proiect de infrastructură. 

Chiriac Francisc Iulian, președintele CJ Brăila: "Nu cred că este un motiv de îngrijorare, dar ar trebui sa urgentam aceste lucruri, stiu ca e la nivel de discuție, sumele trebuiesc plătite către propietari sa expropieze astfel încât partea partea de infrastructură rutieră sa înceapă cât mai urgent "

Constructorii spun că din august vor fi vizibile picioarele podului.

Marius Puscasu, reprezentant CNAIR: "La momentul de față suntem într-un stadiu destul de avansat, vorbim aici de lucrările care se execută la locul de ancoraj. locul de ancoraj Brăila.

Podul suspendat va avea în final o lungime de aproape 2.000 de metri. Construcția va avea şi două viaducte de acces, de câte 110 m lungime și 22 kilometri de şosele de legătură.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Costuri mai mari pentru cel mai lung pod suspendat din sud-estul României