Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cu maşinile în service! Direct acolo au ajuns SUTE DE ŞOFERI după ce au traversat drumul naţional 57, prin judeţul Gorj!

Oamenii s-au trezit cu parbrizurile sparte după ce muncitorii de la drumuri au turnat peste asfalt pietre. Criblură, mai exact. Lucrările au fost în cele din urmă oprite. Dar asta abia după ce un parlamentar şi-a spart parbrizul.

de Redactia Observator

la 23.08.2017 , 14:15

Oamenii s-au trezit cu parbrizurile sparte după ce muncitorii de la drumuri au turnat peste asfalt pietre. Criblură, mai exact. Lucrările au fost în cele din urmă oprite. Dar asta abia după ce un parlamentar şi-a spart parbrizul.

O simplă deplasare pe drumul dintre Târgu-Jiu şi Vâlcea te poate costa cel puţin un parbriz spart. 

"De trei ori l-am lovit. De trei ori. De alaltăieri. În fiecare zi câte o crăpătură", se plânge un şofer. 

Vezi și

"Şi eu l-am spart, doar ce l-am lipit", spune un altul. 

"Am păţit-o de câteva ori de am tras pe dreapta că trecea câte unu, îţi veneau toate pietrele în parbriz", adaugă un alt şofer.

Sunt sute de şoferi care şi-au spart parbrizele în decurs de o lună după ce au circulat pe acest drum naţional. Ei susţin că de vină ar fi firma care se ocupă cu tratarea acestui drum folosind criblură de dimensiune foarte mare.

Şi mai ghinionişti, alţii şi-au lovit maşinile după ce au pierdut controlul pe drumul acoperit de pietre. 

Criblura este folosită, teoretic, pentru a trata drumul. 

De exemplu, sunt bolovani care te pot chiar ucide dacă te afli pe marginea drumului şi se vede clar că sunt sorturile folosite de drumari.

Ministerul Transporturilor a decis acum să-i oprească pe drumari. Dar asta abia după ce un deputat s-a ales şi el cu parbrizul spart.

"Tratamentul care se aplică pe acest drum mi se pare total necorespunzător", este de părere Mihai Weber, deputat. 

Până şi turiştii străini care au ajuns în zonă au luat o piatră. Dar nu ca amintire, ci în parbriz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Cu maşinile în service! Direct acolo au ajuns SUTE DE ŞOFERI după ce au traversat drumul naţional 57, prin judeţul Gorj!