Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum afli pe ce dată poţi ieşi la pensie, fără drumuri la ghişeu

Când ies la pensie? Este o întrebare la care tot mai mulţi români vor să afle răspunsul, indiferent dacă se apropie de vârsta de pensionare sau mai au destui ani de muncă până atunci. Răspunsul poate fi aflat în doar câteva minute, cu ajutorul unui calculator disponibil pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice.

de Redactia Observator

la 05.04.2023 , 18:42

Pentru a afla la ce dată poţi ieşi la pensie, procedura este foarte simplă şi durează doar câteva minute. Casa Naţională de Pensii Publice a pus la dispoziţie pe site-ul său, www.cnpp.ro, un calculator prin care orice român poate afla când se poate pensiona. 

"Când mă pot pensiona" este o secţiune disponibilă pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, la categoria "Comunicare cu publicul". Astfel, orice român care îşi doreşte să afle la ce dată poate ieşi la pensie, are de parcurs doar trei paşi. 

Românii trebuie să completeze în primul rând data naşterii. Urmează apoi sexul, unde au de ales dintre masculin sau feminin. În final, trebuie să introducă un text de verificare şi să apese butonul "calculează".

Articolul continuă după reclamă

Calculatorul le va oferi date exacte despre pensionare, aşa cum este prezentat şi în exemplul de mai jos. 

Pe acelaşi subiect

Exemplu calcul dată pensionare

Cum poţi verifica ce vechime în muncă ai

Pentru a putea verifica vechimea în muncă, trebuie să vă creaţi un cont pe site-ul Casei Naţionale de Pensii. Primul pas este acela de a completa datele formularului de creare cont. Structura formularului este următoarea:

Date de identificare:

  • Numele si prenumele
  • CNP
  • Adresa de e-mail
  • Act de identitate
  • Adresa de domiciliu

Dupa finalizarea completării formularului apăsaţi butonul Print pentru a putea fi semnat olograf in original, pe hârtie.

La nivel naţional, în ultimii 2 ani au fost încheiate aproape 22.500 de contracte pentru cumpărarea vechimii în muncă. Statul a încasat peste 258 de milioane de lei la bugetul de asigurări sociale. 

Ce documente conţine un dosar de pensionare?

  • Copie după cartea de identitate a solicitantului;
  • Copie după cartea de muncă a solicitantului – cartea de muncă este documentul oficial în care se înscrie timpul cât o persoană a lucrat într-o intreprindere (instituţie) publică sau particulară, societate comercială etc. Este actul prin care se dovedeşte vechimea în muncă a unei persoane;
  • Adeverinţe emise de angajatorii solicitantului prin care aceştia atestă faptul că solicitantul a lucrat în cadrul instituţiei / autorităţii / societăţii respective, funcţia deţinută, durata de timp în care a fost salariat al respectivului angajator, salariul de bază şi sporurile de care a beneficiat;
  • Dovada realizării perioadelor asimilate de lege la stagiul de cotizare şi dovada încheierii unui contract de asigurare socială (dacă a fost cazul);

Depunerea unui dosar de pensionare

În momentul în care persoana care doreşte să se pensioneze deţine toate adeverinţele necesare, aceasta poate întocmi un dosar pensionare pe care îl poate depune la Casa Judeţeană de Pensii de care aparţine sau îl poate încărca, în format electronic (ceea ce înseamnă ca va scana toate documentele) pe site-ul Casei de Pensii.

Pentru a depune online un dosar pensionare, solicitantul trebuie să îşi facă un cont online pe site-ul: www.cnpp.ro, urmând procedura descrisa în continuare.

Pentru crearea unui cont online vizitatorii trebuie să citească descrierea fluxului de creare utilizator şi să îşi exprime acordul pentru condiţiile de utilizare a portalului CNPP. Acordul este considerat a fi asumat prin introducerea datelor specifice cererii de creare cont.

Pentru identificarea unică a utilizatorului este necesară completarea formularului de creare cont. Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii şi salvarea cererii nu este posibilă dacă acestea nu sunt completate. Datele introduse trebuie să fie conforme cu realitatea.

Structura formularului este următoarea: Date de identificare: Numele şi prenumele, CNP, Adresa de e-mail, Act de identitate, Adresa de domiciliu, Se introduce text (Cod CAPTCHA), Se apasă butonul de finalizare formular, După finalizarea completării formularului se apasă butonul Print pentru a putea fi semnat olograf în original, pe hârtie.

Atenţie la procedură! Pentru obţinerea datelor de acces, după ce s-a tipărit cererea trebuie parcurse urmatoarele etape:

Se semnează cererea;

Solicitantul se va prezenta personal cu cererea semnată la oricare casa teritorială de pensii, împreună cu actul de identitate în original şi copie sau, după caz, cu documentele justificative în original şi copie  pentru fiecare persoană terţă căreia îi va administra  contul;

Cererea va fi procesată şi aprobată la nivelul casei teritoriale de pensii. După aprobare vor fi transmise datele de acces (nume utilizator şi parolă) solicitantului, pe e-mailul specificat de acesta în cerere.  

După ce dosarul de pensie a fost depus la Casa de Pensii, solicitantului nu îi rămâne decât să aştepte să i se emita Decizia de pensionare şi să aştepte plata primei pensii.

Cât costă să cumperi un an de vechime în muncă în 2023

Odată cu creșterea salariului minim pe economie, oficial crește și prețul pe care un român va trebui să îl plătească dacă vrea să cumpere un an de vechime în muncă în 2023. La nivel naţional, în medie, 700 de români încheie zilnic astfel de contracte cu Casele Teritoriale de Pensii. 

Contribuţia lunară pentru a cumpăra un an de vechime în muncă se calculează în funcţie de salariul minim pe economie. Astfel, odată cu creşterea salariului minim brut pe ţară, care a ajuns la 3.000 de lei, contribuţia lunară la sistemul public de pensii a crescut cu 112, respectiv de la 638 lei cât era în 2022, la 750 lei în anul 2023.

Astfel, 750 de lei pe lună înmulțit cu 12 luni, ceea ce înseamnă că 9.000 de lei trebuie să plătească românii pentru un an de vechime în muncă. Pot alege să plătească toți banii odată sau să facă plata eșalonat, după ce vor încheia un contract cu Casa de Pensii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cum afli pe ce dată poţi ieşi la pensie, fără drumuri la ghişeu