Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dealul cu bujori, admirat doar din fotografii în acest an

Doar vântul, zgomotul aparatului de fotografiat şi paşii lui Ciprian se mai aud rezervaţia de la Zau de Câmpie. Administratorul parcului natural este singurul om care mai are voie să intre aici.

de Redactia Observator

la 27.04.2020 , 11:58

  • Este prima dată când porţile sunt închise.
  • Rezervaţia se întinde pe două hectare şi jumătate.

Câmpia plină de bujori era, anii trecuţi, o atracţie irezistibilă pentru turişti. Însă din cauza epidemiei, accesul este acum interzis.

Şi nu puţini sunt cei care văd acum rezervaţia din spatele monitorului. Însă nimic nu se compară cu o vizită pe dealul de poveste, spun aceşti localnici. Nostalgici, s-au oprit din drumul lor pentru a-i privi, preţ de câteva minute, de la distanţă.

Este prima dată când rezervaţa de bujori de stepă din Zau de Câmpie are porţile închise, în ultimii 88 de ani. Chiar dacă se vor redeschide după 15 mai, şansele ca vizitatorii să vadă bujorii sunt foarte mici.

Vezi și

Rezervaţia se întinde pe două hectare şi jumătate şi a fost fondată de academicianul Alexandru Borza. Bujorii de stepă sunt consideraţi unici în Europa. Se presupune că prima floare a ajuns aici în urmă cu 10 mii de ani. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Dealul cu bujori, admirat doar din fotografii în acest an