Dieta vegană pentru sportivi
Dieta vegană este un stil de viaţă adoptat de milioane de oameni. Totuşi, eliminarea totală a proteinelor de origine animală nu este benefică pentru toată lumea. În special pentru cei care se duc la sală în speranţa că-şi vor mări masa musculară.
Teoria nu se confirmă şi în cazul lui Frank Medrano, un sportiv care - după 3 decenii de consumat carne - a trecut, de curând la o dietă vegană.
Organismul lui s-a adaptat la noua alimentaţia abia după 2 luni, aşa că - în acest moment - se poate antrena la aceeaşi intensitate. Cu toate acestea, specialiştii noştri sunt sceptici cu privire la oportunitatea acestei schimbări radicale.
Ionuţ este ceea ce - în limbaj popular - se numeşte "un carnivor". Merge la sală zi de zi, deci este un exemplu perfect pentru studiul nostru. Acum să vedem dacă ar merge pe reţeta Frank Medrano.
Există şi o explicaţie pentru care organismul unui om nu se poate obişnui cu o trecere atât de rapidă la dieta vegană. Aşadar, dacă vrem să ne mărim masa musculară trebuie să avem un echilibru în alimentaţie, doar ne-am născut omnivor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰