Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul nunții cu sute de invitați din Oradea
Tocmai cei care ar trebui să asigure respectarea legii dau dovadă de iresponsabilitate. Şi nu o dată am văzut astfel de exemple. Vorbim acum de încă unul: o nuntă din Bihor. Socrul mare: chiar un fost adjunct al poliţiei. Invitaţi: câteva sute de prieteni şi apropiaţi ai familiei. Petrecerea a fost spartă de forţele de ordine, însă efectele gestului nesăbuit abia acum încep să se vadă.
- Mireasa implicată în acest caz a fost descoperită cu noul coronavirus.
- Un fost șef din Poliție era socrul mare la nunta din Oradea.
Fostul şef de poliţie din Oradea şi familia lui nu au ezitat să facă o nuntă ca în poveşti, iar la invitaţia lor au spus prezent 356 de persoane.
Evenimentul s-a încheiat însă altfel de cum s-ar fi aşteptat petrecăreţii. Poliţia s-a autosesizat şi au întrerupt cheful.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi urmează să stabilească şi cine este vinovat, iar patronii sălii de evenimente s-au ales şi ei cu o amendă de 15.000 de lei.
Problemele celor cu chef de distracţie nu s-au oprit aici. Astăzi, mireasa a fost testată pozitiv cu covid 19, după ce şi-a făcut testul pentru că voia să plece în luna de miere.
- Peştera Urșilor, vizitată virtual. Imensa cavitate subterană a fost scanată 3D pentru prima dată
- Ciolacu anunţă o finanţare de 615 milioane de euro de la Comisia Europeană: "Vor exploata minerale pe care se bat...
- Cod roșu de vijelii în două județe din țară, până la ora 16:30. Vântul va sufla cu peste 100 km/h. Vor fi...
- Trei maşini, avariate la Oradea din cauza vântului puternic. Crengi groase, smulse şi azvârlite de rafale
- Tânăr de 25 de ani din Bihor, arestat pentru pornografie infantilă. A cerut unei fete de 12 ani poze explicite şi...
Tânara este farmacistă la spitalul din Oradea, iar soţul ei a primit un test negativ.
Ancheta s-a reluat astăzi, după ce reprezentanții DSP au aflat că tânara este, de fapt, mireasa de la nunta cu sute de invitați.
Astfel, potrivit procedurii, toate persoanele vor primi la domiciliu decizia prin care sunt obligate să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile.
Cert este că la nuntă au participat persoane nu doar din Bihor, ci și din Maramureş. Astfel, DSP Maramureş va primi lista persoanelor și se va ocupa cu transmiterea deciziilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰