Prefectul PSD de Bihor impune presei reguli de redactare a știrilor şi comportament "respectuos"
Prefectul PSD de Bihor vrea disciplinarea jurnaliștilor. A aprobat un regulament de acreditare a presei care merge până la a include reguli de redactare a știrilor, scrie Bihoreanul.
Social-democratul Emilian Pavel a intrat în conflict cu presa locală după ce a aprobat săptămâna aceasta un regulament de acreditare la Prefectura Bihorului care impune jurnaliștilor inclusiv reguli legate de cum să scrie ştirile, relatează Bihoreanul.
Condiții care ar putea fi folosite împotriva ziariștilor incomozi
În mod normal, un jurnalist obține acreditarea la o instituție publică printr-o cerere, care poate fi însoțită și de documente care îi atestă calitatea profesională.
Cu toate acestea, noul prefect de Bihor, Emilian Pavel, a aprobat pe 10 noiembrie un nou regulament pentru jurnaliștii care vor să fie acreditați la Prefectura Bihor.
Atunci când solicită acreditarea, aceștia trebuie să completeze un formular prin care să se angajeze că vor respecta reguli de comportament și de redactare a știrilor.
Jurnaliștilor li se cere să aibă un "comportament respectuos" față de conducerea instituției și funcționarii acesteia şi să acționeze cu "profesionalism, responsabilitate, bună-credință și respect", altfel le va fi refuzată sau retrasă acreditarea.
Nu le sunt impuse doar reguli de comportament, ci și de scriere. Cum trebuie verificate informațiile, cum se redau declarațiile și când trebuie solicitat punctul de vedere al persoanelor vizate de articole.
Apar inclusiv reguli despre separarea faptelor de opinii și corectarea erorilor din articole. De asemenea, jurnaliştilor li se cere să "respecte demnitatea, onoarea, reputația și viața privată a persoanelor".
Sunt noțiuni generale şi vagi, care pot permite interpretări subiective și pot duce la abuzuri.
Presa a acuzat instituția că depășește limitele
În replică, jurnaliștii locali au semnat un memoriu adresat Prefecturii Bihor, prin care solicită revizuirea regulamentului excesiv.
Au transmis că o autoritate politico-administrativă nu are rolul de a stabili și evalua respectarea unor norme deontologice și editoriale care țin de independența presei
Legea obligă autoritățile să acorde acreditarea fără discriminare, în maximum două zile de la înregistrarea solicitării, și interzice refuzul sau retragerea acesteia pentru opiniile exprimate în presă.
Regulamentul nou a fost publicat după ce la ceremonia de instalare în funcție de pe 2 noiembrie, Emilian Pavel nu ar fi invitat toată presă, omiţându-i pe jurnaliştii care l-au criticat în trecut
Cine este Emilian Pavel
În vârstă de 43 de ani, Emilian Pavel este inginer IT, absolvent al Universității din Oradea, și are un masterat în Protecția Mediului la Universitatea Transilvania din Brașov.
Este membru PSD din 2001 și a ocupat mai multe funcții de conducere în organizația de tineret și în filiala județeană a partidului. Este fiul fostului lider PSD Florian Pavel.
A fost europarlamentar PSD, în 2020 a candidat fără succes la Primăria Oradea, iar din 2022 a fost subprefect de Bihor.
