Două femei au fost rănite într-un incendiu la uzina din Feldioara
Două femei care munceau într-una din uzinele de prelucrare a uraniului din Feldioara au suferit arsuri grave în urma unui incendiu care a izbucnit în această dimineaţă
Două femei care munceau într-una din uzinele de prelucrare a uraniului din Feldioara au suferit arsuri grave în urma unui incendiu care a izbucnit în această dimineaţă
Totul s-a intamplat in jurul orelor 09:30. Potrivit unor surse, cele două femei vopseau un rezervor, în interiorul unei hale. Vaporii acumulaţi în recipient s-au aprins şi au provocat o flamă care le-a ars.
Una dintre ele ar fi şi iradiată, după ce ar fi inhalat şi substanţe periculoase, aşa că ar avea şi arsuri interne. La faţa locului au intervenit o ambulanţă şi un echipaj SMURD. Victimele au fost transportate la Ghimbav de unde au fost preluate de un elicopter care le duce la Spitalul de Arşi din Capitală.
Poliţiştii sunt cei care trebuie să afle dacă există vreun vinovat, iar inspectorii de muncă dacă au fost respectate normele de protecţia muncii.
Platforma de la Feldioara conţine, în prezent, două uzine: „R" şi „E" şi a fost construită în perioada 1970-1980.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰