Două inimioare bolnave duc o luptă mult prea grea pentru vârsta lor. Eva şi Erica au nevoie de ajutorul nostru
Aflate la 450 de kilometri distanță, două fetiţe care nu se cunosc, sunt legate una de cealaltă prin povestea luptei pe care o duc. Eva și Erica, ambele de 4 ani, s-au născut cu inimile bolnave și orice speranță că malformațiile lor se vor rezolva de la sine s-a spulberat. Acum, cele două copile se pregătesc să intre în sala de operație și au nevoie de sprijin. Puteți dona pentru ele 2 euro, prin SMS, la 8848, număr fără recurență.
O mică blondă cu ochi albaștri, Erica, și o mică brunetă cu ochi măslinii, Eva, împărtășesc aproape aceeași poveste de viață. Cele două copile de nu se știu, dar o vor face în câteva zile când se vor întâlni într-un loc la care nimeni nu visează: la spital.
"Am aflat când eram însărcinată în 30 de săptămâni, în urma unui control de rutină, că are defect septal ventircular de 4 milimetri pe partea musculară", a povestit mama Evei. "În timpul sarcinii, nu mi s-a spus, am făcut toate ecografiile, nu s-a văzut, nu știu", spune şi mama Ericăi.
Mama Erică a aflat de boala copilei a doua zi după ce a născut-o. "A ascultat-o la inimioară și mi-a spus că ceva nu este în regulă. Mi s-a spus că are defect septal atrial'.
Așa se întâmplă mereu când vine vorba de malformațiile cardio. Afli sau nu afli din timp că al tău copil are o problemă la inimă. Ține, spun părinții, de pricepere medicală, poate și de destin. "Am stat stresată şi am mers în continuu din trei in trei luni la controale. Ni s-a spus că până la vârsta de cinci ani trebuie operată".
Pe măsură ce speranța se dilua, Eva și Erica au ajuns la 4 ani, defectul este tot acolo și inimile, tot mai mărite de boală, sunt în pericol. "A fost greu tot parcursul acesta de 4 ani pentru că tot timpul ni s-a spus că o să fie chirurgical şi bineînţeles că ne-am gândit la cord deschis şi ne-a fost frică", a declarat mama Ericăi.
Ajunse amândouă la evaluare la medicul cardiolog Florin Ionescu, Eva și Erica au șansa să evite operațiile pe cord deschis.
Mama Ericăi: Acum că avem șansa să fie intervențional, suntem mai liniștiți. Abia aștept să mergem și să aibă loc operația.
Mama Evei: Se va monta un dispozitiv de titan pentru a se acoperi defectul. Va fi o viață normală, nu va mai avea nicio probleme.
Eva și Erica vor fi și ele operate, alături de Iris și de Miruna, de medicul Petru Liuba în misiunea umanitară de la Sanador, finanțată de donatori generoși, prin Fundația Mereu Aproape. Părinții celor patru copile au de achitat consumabilele medicale, Terapia Intensivă și spitalizarea. Puteți ajuta donînd 2 EURO, prin SMS, la numarul fără recurență 8848. Mai puteți contribui și prin plată cu cardul ori prin transfer bancar în conturile Fundației Mereu Aproape. "Îi rog pe cei de acasă să doneze câte doi euro pentru Eva și pentru ceilalți copii cu probleme cardiace, un mesaj la 8848".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰