Nunta anului în România? Un primar din Maramureș spune că își face nunta în 7 restaurante simultan, cu 3000 de invitați
Edilul se căsătoreşte cu o cântăreaţă de muzică populară. Pentru că niciun local nu putea cuprinde atâţia invitaţi, nunta se va ţine în şapte restaurante.
Edilul se căsătoreşte cu o cântăreaţă de muzică populară. Pentru că niciun local nu putea cuprinde atâţia invitaţi, nunta se va ţine în şapte restaurante simultan. Şi toate cele şapte petreceri vor fi transmise în direct.
În ziua cea mare, cei doi miri şi-au dorit să-i aibă alături pe toţi cei care ţin la ei. Şi, cum sunt mulţi, lista nu s-a mai sfârşit.
Mirele este primarul localităţii Ulmeni. Şi-a cunoscut aleasa pe scenă. Mireasa - Ioana Pricop - este artistă de muzică populară.
Până la petrecerea din această seară, cei doi îndrăgostiţi au avut o zi plină. Dimineaţă, aşa cum e obiceiul, mirele a venit să-şi ia aleasa cu alai. A fost aşteptat cu covor roşu. Mirii au avut două perechi de naşi.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
De la biserică, mirii vor merge să petreacă alături de invitaţii lor. Au închiriat 7 săli, ca să încapă toţi.
Lucian Morar, mirele: "Să se bucure, să ciocnim un pahar de băutură împreună, să degustăm din bunătăţile care s-au pregătit. Va fi o noapte lungă."
Ce nu se văd, deocamdată, sunt echipele uriaşe de cameramani care vor filma totul. Petrecerea va fi transmisă live în toate sălile, pentru ca oaspeţii să nu rateze niciun moment.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰