Antena Meniu Search
x

Elena Udrea a fost exmatriculată! Vedeta masterand a facultăţii de Teologie din Cluj Napoca n-a fost la niciun examen

Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la doar un an de la înscriere.

Vezi și

Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la doar un an de la înscriere. Nu s-a prezentat la niciun examen, au transmis reprezentanţii Universităţii, în timp ce fostul ministru dă vina pe dosarele penale care îi ocupă tot timpul. "Rămân aceeaşi practicantă religioasă" a declarat Udrea, care şi-a propus să reia cursurile după ce îşi rezolvă problemele din justiţie.

Studentă la masterul de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, Elena Udrea îşi dorea să deschidă un institut al Fericirii. Însă, a fost pe scările Facultaţii de Teologie din Cluj-Napoca doar în prima zi de şcoală. În costum şi cu o geantă de 50.000 de euro. Pe vremea aceea, nu credea că problemele penale i-ar putea afecta pregătirea spirituală. 

Un an mai târziu, Elena Udrea a fost examtriculată. Singura din cei 17 masteranzi înscirşi.

Fostul ministu dă vina pe dosarele penale pentru absenţele de la cursuri. Deşi rămâne preocupată de divinitate, procesele o solicită prea mult, a transmis Udrea pe o reţea de socializare. "Când am început, aveam un dosar penal în instanţă, acum am trei. Am câte cinci, şase termene pe lună, mii de pagini de citit, apărări de pregătit. Aproape tot timpul meu e dedicat acestei saga penale..."

Elena Udrea vrea să reia cursurile, dar nu ştie exact când. La începutul anului, a fost văzută în faţa unei clinici de fertilizare din Bucureşti. Are o relaţie de un an şi jumătate cu iubitul ei, Adrian Alexandrov, dar a negat că încearcă să rămână însărcinată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri sociale » Elena Udrea a fost exmatriculată! Vedeta masterand a facultăţii de Teologie din Cluj Napoca n-a fost la niciun examen